Ultimul roman, neterminat, al lui Vladimir Nabokov, lansat sâmbătă la Bookfest

Ultimul roman, neterminat, al lui Vladimir Nabokov, "Originalul Laurei", a fost lansat în România sâmbătă, la Târgul de Carte Bookfest din Capitală, cartea apărând în ediţie românească la Polirom, la numai câteva luni de la publicarea în SUA.

100 afișări
Imaginea articolului Ultimul roman, neterminat, al lui Vladimir Nabokov, lansat sâmbătă la Bookfest

Ultimul roman, neterminat, al lui Vladimir Nabokov, lansat sâmbătă la Bookfest (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

La lansare au participat jurnalistul Ovidiu Şimonca şi Veronica D. Niculescu, traducătoarea volumului "Originalul Laurei".

Ovidiu Şimonca a vorbit participanţilor la eveniment despre controversele apărute în jurul lansării pe piaţă a acestui roman, pe care Vladimir Nabokov a dorit să îl distrugă. Acesta a mai spus că romanul conţine toate marile teme ale lui Nabokov, respectiv iubirea, moartea, aşteptările neîmplinite şi "întâlnirile neaşteptate care rămân încrustate în suflet".

Şimonca a citit câteva fragmente din volumul "Originalul Laurei" pentru a exemplifica universul şi arta narativă a lui Nabokov. În opinia sa, romanul este o meditaţie despre moarte şi amintire, iar cititorii vor găsi şi în aceste pagini "acelaşi Nabokov din perioada rusă şi perioada americană".

La rândul său, Veronica D. Niculescu a evidenţiat faptul că "Originalul Laurei" este o carte-eveniment. "E de ajuns să citeşti introducerea lui Dmitri Nabokov (fiul scriitorului, n.r.) ca să înţelegi câte zvonuri nefondate au circulat pe seama cărţii", a spus aceasta, adăugând că introducerea a fost scrisă cu multă emoţie, sensibilitate şi iubire.

Traducătoarea a mai spus că, după lectura cărţii, a avut o mare surpriză în a realiza că un roman neterminat spune mai multe despre autorul său. În opinia ei, cititorii vor găsi în "Originalul Laurei" poveşti conturate, altele vagi, dar şi multă poezie.

Romanul a fost inclus în seria de autor "Vladimir Nabokov" de la Polirom, ce va cuprinde, până în 2014, 20 de titluri ale celebrului autor, potrivit reprezentanţilor editurii ieşene.

Şi ediţia românească a romanului, ca şi cea originală, este însoţită de o prefaţă semnată de Dmitri Nabokov, în care acesta justifică decizia controversată de a face public ultimul manuscris al tatălui său.

Vladimir Nabokov, celebrul autor al unor romane precum "Ada sau ardoarea" şi "Lolita", fascinează prin uimitoarea sa artă narativă generaţii întregi de cititori. În 1977, pe măsură ce starea sănătăţii sale se agrava, Vladimir Nabokov lucra tot mai mult la "The Original of Laura", o carte foarte vie în imaginaţia sa. În cele din urmă, el şi-a conştientizat soarta şi a decis ca romanul să nu fie publicat niciodată dacă nu va reuşi să îl finalizeze, cerându-i Verei, soţia sa, să distrugă complet lucrarea după moartea lui. Nabokov a murit pe 2 iulie 1977, în urma unei bronşite, iar soţia sa a depus cele 138 de cartonaşe din care era format romanul "The Original of Laura" într-un seif dintr-o bancă elveţiană. După moartea Verei Nabokov, în 1991, moştenirea familiei a trecut în administrarea fiului celor doi, Dmitri, care a decis, după mai multe tergiversări, publicarea volumului.

Critici literari, profesori universitari şi cititori obişnuiţi au discutat aprins despre dorinţa lui Nabokov de a nu publica romanul şi despre hotărârea fiului său de a nu respecta ultima dorinţă a scriitorului. Unii au fost de părere că un astfel de roman neterminat ar strica reputaţia extraordinară a lui Nabokov, în timp ce alţii au considerat că lumea literară, patrimoniul universal literar nu pot fi private de ceea ce ar putea fi, chiar şi în forma ei necizelată, o capodoperă a romanului modern.

"«The Original of Laura» este cea mai controlată formă de distilare a talentului tatălui meu şi cel mai bun roman al său", scria Dmitri Nabokov, în introducerea romanului care a apărut la New York şi Londra pe 17 noiembrie 2009.

"La început naraţiunea se concentrează pe aventura unui «om de litere», fără nume, şi o splendidă tânără de 24 de ani, numită Flora. Desigur, acesta nu e un subiect nou în proza lui Nabokov, dar el îi dă o întorsătură inedită şi inteligentă: povestea pe care o relatează rezultă a fi doar «originalul», materialul brut, al unui roman care a fost scris ulterior despre această aventură, în care numele Flora a fost schimbat cu Laura. Naratorul îi informează pe cititori despre acest roman: « My Laura a fost început foarte curând după finalul aventurii pe care o descrie, a fost finalizat pe parcursul unui an, publicat trei luni mai târziu, iar apoi criticat vehement de un critic al unui ziar cunoscut»", relata criticul William Skidelsky, într-un material din publicaţia britanică The Observer dedicat ultimul roman al lui Vladimir Nabokov.

Apariţia romanului "The Original of Laura" a fost considerată, de multe publicaţii de specialitate, evenimentul literar al anului 2009 şi chiar al acestui an.

Bookfest se desfăşoară între 9 şi 13 iunie, în pavilioanele 13-17 ale Romexpo din Capitală.

Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2010 este organizat de Asociaţia Editorilor din România (AER), sub egida Federaţiei Editorilor din România şi patronajul ministerelor Culturii român şi spaniol, al Federaţiei Editorilor din Spania şi Institutului Cervantes de la Bucureşti, al Ministerului Afacerilor Externe şi Primăriei Municipiului Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici