Acţiunile Gabriel Resources cresc cu 23%, după ce în două zile au pierdut 56% din valoare
Acţiunile Gabriel Resources au înregistrat miercuri o creştere de până la 23% în primele ore de tranzacţii pe bursa din Canada, după ce cotaţia s-a prăbuşit cu 56% pe parcursul primelor două zile ale săptămânii.
Acţiunile Gabriel Resources cresc cu 23%, după ce în două zile au pierdut 56% din valoare (Imagine: Publimedia/Shutterstock)
Titlurile au scăzut luni cu 54%, de la 1,47 dolari canadieni (închiderea din şedinţa de vineri) la 68 de cenţi. Acţiunile au închis marţi la 65 de cenţi, cu 4,4% mai puţin decât în ziua precedentă, deşi pe parcursul şedinţei declinul a ajuns până la 22%.
Compania şi-a revenit miercuri pe bursa de la Toronto, înregistrând o creştere de până la 23,1%, la 80 de cenţi.
Acţiunile Gabriel s-au prăbuşit luni, după ce premierul Victor Ponta a declarat că soluţia pentru proiectul Roşia Montană este respingerea în regim de urgenţă la Senat, apoi la Cameră. În prima parte a şedinţei de luni, titlurile companiei erau în picaj cu aproximativ 70%.
Cel mai ridicat preţ atins vreodată de acţiunile Gabriel Resources este de 8,6 dolari canadieni, înregistrat în decembrie 2010.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Scandalul deficitului bugetar ajunge la Bruxelles/ Victor Negrescu: „Cred că sunt șanse destul de mari ca această idee să fie preluată de Comisia Europeană”
-
HOROSCOP 16 AUGUST 2023. O săptămână plină de energie şi oportunităţi pentru Berbec
-
Junta militară din Niger este deschisă la negocieri. Statele Unite şi Rusia fac presiuni pentru a forţa pacea în regiune
-
Dronele ruseşti ameninţă gurile Dunării. Rusia vrea să distrugă liniile de transport destinate exporturilor de cereale ucrainene
Gabriel Resources deţine aproximativ 80% din acţiunile Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), compania care dezvoltă proiectul minier. Restul titlurilor sunt deţinute de stat, prin Minvest Deva.
Directorul general al companiei, Jonathan Henry, a declarat într-un interviu publicat marţi deThe Globe and Mail că Gabriel Resources va cere despăgubiri de până la 4 miliarde de dolari americani dacă Parlamentul va respinge săptămâna viitoare proiectul de exploatare a aurului la Roşia Montană.
"În cazul în care Camera Deputaţilor respinge proiectul, vom continua notificarea oficială de începere a litigiului pentru încălcări multiple ale tratatelor internaţionale de investiţii, pentru a obţine până la 4 miliarde de dolari SUA", a spus Henry.
Citeşte şi:
Gabriel Resources va cere daune de până la 4 miliarde de dolari dacă proiectul Roşia Montană este respins
CITEȘTE ȘI...
sus-
Gabriel Resources va cere daune de până la 4 miliarde de dolari dacă proiectul Roşia Montană este respins 11 sep 2013
-
Acţiunile Gabriel Resources au închis în scădere cu 4,4%, după ce au pierdut luni peste 50% 11 sep 2013
-
Acţiunile Gabriel Resources s-au PRĂBUŞIT cu până la 70% la bursa din Toronto 9 sep 2013
Uită de alfa și beta. Cercetătorii grupează bărbații în trei noi categorii: cum sunt descriși „neo-tradiționaliștii”ALEPHNEWS.RO
Comportamentul zilnic al şoferilor: Detaliul pe care conducătorii auto îl ignoră zilnic şi le poate aduce o amendă de 725 de leiZF.RO
Cine este antreprenorul român care a ajuns atât de puternic încât cumpără multinaţionaleBUSINESSMAGAZIN.RO
România vrea să cumpere 16 vehicule amfibii de asalt de la SUA, în valoare de 120,5 milioane de dolariMONITORULAPARARII.RO
PROSPORT.RO
Divorțul dintre Meghan și Harry se poartă cu săbiile pe masă. Actrița vrea 80 de milioane de dolari, dar mai este o condiție care l-a enervat pe vlăstarul regalCANCAN.RO
La ce telefon vorbește acest cerșetor din Alba Iulia. Te-apucă plânsul! Mulți români nu își permit așa ceva!GANDUL.RO