ANAF va opri activitatea şi va sigila spaţiul comercianţilor care nu emit bon fiscal, de la 1 martie

Inspectorii Direcţiei Antifraudă vor sigila, de la 1 martie, punctul de lucru al comercianţilor prinşi că nu utilizează casele de marcat fiscale sau nu emit bon fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, pe durata suspendării activităţii, cu amenzi între 10.000 şi 15.000 lei.

Urmărește
5743 afișări
Imaginea articolului ANAF va opri activitatea şi va sigila spaţiul comercianţilor care nu emit bon fiscal, de la 1 martie

ANAF va opri activitatea şi va sigila spaţiul comercianţilor care nu emit bon fiscal, de la 1 martie (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Fiscul va dispune suspendarea activităţii operatorului economic în punctul de lucru pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi trei luni, dacă constată încălcarea uneia dintre obligaţiile de dotare cu aparate de marcat electronice fiscale, achiziţionate doar de la distribuitori autorizaţi sau unităţi acreditate, utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, emiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, respectiv emiterea de bonuri cu o valoare care corespunde realităţii, precum şi întocmirea de documente justificative pentru sumele de bani introduse/extrase în/din sertarul casei de marcat, se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Astfel, de la 1 martie 2015 intră în vigoare procedura de sigilare a punctului de lucru al comerciantului dacă activitatea sa este suspendată de către Fisc.

Pentru încălcarea obligaţiilor menţionate, inspectorii vor aplica amenzi cuprinse între 10.000 de lei şi 15.000 de lei, însă dacă la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor există sume deţinute fără a putea fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special sau prin chitanţe, banii se confiscă, caz în care amenzile se situează între 2.000 lei şi 4.000 lei.

La data suspendării, unitatea este sigilată de echipa de control şi se afişează la loc vizibil un anunţ cu textul "Activitate suspendată de Antifraudă - ANAF pentru neemiterea bonurilor fiscale", iar pe durata măsurii respectiva locaţie rămâne sigilată.

"Este important de menţionat că plângerea nu mai suspendă executarea sancţiunilor dispuse pentru sancţionarea abaterilor menţionate, iar ruperea sigiliului constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de până la un an", se precizează în comunicat.

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală va verifica în continuare modul de respectare a obligaţiilor de utilizare a caselor de marcat electronice fiscale pentru îmbunătăţirea conformării fiscale voluntare şi prevenirii evaziunii fiscale în domeniul livrărilor cu amănuntul şi a prestărilor de servicii efectuate direct către cumpărători.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici

www.zf.ro
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
www.businessmagazin.ro
Măsurile disperate pe care le iau chinezii ca să încurajeze natalitatea. Îi învaţă pe tineri chiar şi cum să meargă la întâlniri şi să se îndrăgostească