- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (26.09.2016, 06:34)
- Departamentul Economic
Anul acesta vinul va fi de calitate. Producţia se va menţine în parametrii anilor trecuţi
Producţia de vin a anului 2016 va fi in parametrii ultimilor ani, de circa 4 milioane de hectolitri, informează Patronatul Naţional al Viei şi Vinului.
Urmărește
900 afișări
Anul acesta vinul va fi de calitate. Producţia se va menţine în parametrii anilor trecuţi
Vinurile vor fi de calitate, pentru că strugurii au acumulat cantităţi suficiente de zaharuri, dar se înregistrează diferenţe semnificative de medie cantitativă de struguri la hectar atât între regiunile viticole, cât şi între producătorii aflaţi în acelaşi areal, arată un comunicat al patronatului. Aceste diferenţe sunt create de condiţiile climatice şi atenţia dată aplicarii eficiente a tratamentelor fitosanitare.
În Moldova (Huşi, Iaşi, Cotnari) – producţie este cu 15 – 20% mai mare, în Vrancea cu 20% mai mare, la Dealu Mare egală cu cea de anul trecut, în Dobrogea cu 30% mai mică, în Oltenia cu 20 % mai mică, în Banat cu 10% mai mare, iar în Transilvania este egală cu cea de anul trecut.
La nivel european, la începutul verii Franţa anunţa diminuarea producţiei de struguri iar Spania anunţa creşterea acesteia; acear ultim aspect care genera la nivel mondial un preţ de vânzare mai mic pentru vinul vărsat, arată comunicatul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
În Romania preţul de tranzacţionare al strugurilor din soiuri nobile pentru producerea vinului variază între 1 leu şi 1,5 lei/kg, în funcţie de zonă, de culoare şi de calitatea strugurilor.
Exportul de vinuri a crescut din 2013, când a fost de 16,5 milioane euro la 18 milioane de euro în 2014 şi 22,3 milioane euro anul trecut. Importurile au fost de 38 milioane euro în 2013, de 33,2 milioane euro în 2014 şi de 42,4 milioane euro în 2015. Principalele pieţe de export au fost Marea Britanie şi China, iar principalii furnizori de importuri Spania şi Republica Moldova.
Citeşte şi: FOCUS: Culesul viei se face cu forţă de muncă scumpă şi greu de găsit, în ciuda unui an viticol foarte bun / "Se mulţumesc cu ajutoarele sociale şi nu vor să vină la muncă"
Citeşte şi: RO-Wine, Festivalul Vinului din România: Vinul ca diplomaţie culturală, excelenţă, clasă şi calitate - FOTO
Citeşte şi: Vinul produs de Sting la ferma sa din Toscana, inclus în topul celor mai bune din Italia
Citeşte şi: Vinul, secretul frumuseţii chipului
Citeşte şi: STUDIU: Vinul alb nu există
Citește pe alephnews.ro: Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe