Banca Naţională a Elveţiei a menţinut nivelul dobânzilor. Francul este încă supraevaluat

Banca Naţională a Elveţiei (BNE) a menţinut joi dobânda de politică monetară la un minim record şi a semnalat că francul este încă supraevaluat, iar deprecierea care a avut loc în ultima perioadă nu a redus disponibilitatea instituţiei de a interveni pe piaţă, dacă va fi nevoie, relatează Bloomberg.

202 afișări
Imaginea articolului Banca Naţională a Elveţiei a menţinut nivelul dobânzilor. Francul este încă supraevaluat

Banca Naţională a Elveţiei a menţinut nivelul dobânzilor. Francul este încă supraevaluat (Foto: AFP / Mediafax Foto)

BNE, condusă de preşedintele Thomas Jordan, a menţinut dobânda pentru depozitele la vedere la -0,75%, în conformitate cu estimările analiştilor.

Economia elveţiană a revenit la creştere, iar francul s-a depreciat, dar este totuşi cu 10% mai puternic faţă de euro faţă de începutul anului, când BNE a eliminat plafonul care limita aprecierea monedei.

Între timp au apărut alţi factori negativi, între care riscul încetinirii creşterii economice în China, posibilitatea ca Banca Centrală Europeană (BCE) să ia noi măsuri de stimulare pentru zona euro şi perspectiva ca Rezerva Federală (Fed) americană să majoreze dobânzile, cel mai devreme chiar la şedinţa care se încheie joi, pentru prima oară în aproape 10 ani.

Francul elveţian s-a apreciat în urma deciziei BNE, fiind tranzacţionat la Zurich la 1,09617 unităţi pentru un euro.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici