- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
BM şi Guvernul vor aplica măsuri pentru limitarea efectelor recesiunii
Banca Mondială (BM) va implementa în următorii doi ani, împreună cu Guvernul României, un pachet de măsuri care va limita efectele recesiunii şi impactul crizei financiare asupra celor vulnerabili, se arată într-un comunicat al instituţiei.
Orsalia Kalantzopoulos, director pentru Europa Centrală şi ţările baltice al Băncii Mondiale (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)
Sprijinul acordat de BM va viza trei domenii prioritare, respectiv reforma sectorului public, prin care se ţinteşte îmbunătăţirea transparenţei şi predictibilităţii cheltuielilor publice şi calitatea acestora, îmbunătăţirea protecţiei sociale (asistenţă socială şi pensii), prin care se va limita impactul crizei asupra celor vulnerabili, precum şi reforme în sectorul financiar, prin care se au în vedere stabilitatea pe termen lung şi restructurarea economiei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrația e ca aerul, îl poți respira dacă-l ții curat. Monopolul partidelor a pus stăpânire pe România
-
Florin Piersic, transferat de la Cluj-Napoca în Capitală. Actorul este la Matei Balş
-
Iohannis, despre sistemele Patriot: Vedem ce putem oferi şi ce putem primi în schimb
-
Comisia Europeană anunţă intrarea în vigoare a Legii europene privind libertatea mass-mediei
Aceste măsuri fac parte din pachetul de sprijin acordat României, care include şi un împrumut de un miliard de euro, pe o perioadă de cinci ani.
"Banca Mondială va lucra cu Guvernul României în următorii doi ani la implementarea unui pachet de măsuri care va limita efectele severe ale recesiunii şi impactul acesteia asupra celor vulnerabili", a declarat, în comunicat, Orsalia Kalantzopoulos, director pentru Europa Centrală şi ţările baltice al Băncii Mondiale.
Potrivit reprezentantului Comisiei Europene Filip Keereman, prima tranşă a împrumutului acordat de BM va fi ajunge în România în luna iulie a acestui an.
A doua tranşă va fi acordată de Banca Mondială în 2010, doar în condiţiile în care autorităţile vor înregistra progrese în ceea ce priveşte măsurile de reformă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:10
VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”
-
ieri, 19:48
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 804. Vladimir Putin este învestit oficial pentru un nou mandat la conducerea Rusiei / Ucraina îşi propune să finalizeze acordul de securitate cu SUA în luna mai / Ucraina a dejucat un ,,complot sub acoperire pentru uciderea lui Zelenski"