Booking a acceptat să pună capăt tacticilor înşelătoare. Ce schimbări vor apărea pe site-ul de rezervări online

Comisia Europeană a anunţat că Booking.com s-a angajat să pună capăt „tehnicilor manipulative” de pe site-ul său, cum ar fi termenele limită pentru efectuarea rezervărilor şi prezentarea greşită a reducerilor, informează Reuters.

1554 afișări
Imaginea articolului Booking a acceptat să pună capăt tacticilor înşelătoare. Ce schimbări vor apărea pe site-ul de rezervări online

Booking a acceptat să pună capăt tacticilor înşelătoare. Ce schimbări vor apărea pe site-ul de rezervări online

Executivul UE şi autoritatea olandeză pentru consumatori şi pieţe au discutat cu Booking.com începând de anul trecut şi au fost de acord cu angajamentele pe care compania şi le-a asumat pentru a-şi adapta practicile în conformitate cu legislaţia UE privind consumatorii.

„Ca lider de piaţă, este vital ca companii precum Booking.com să-şi îndeplinească responsabilităţile în acest domeniu”, a declarat Didier Reynders, comisarul UE pentru justiţie şi consumatori, într-un comunicat.

Booking.com a declarat că a colaborat în mod voluntar cu Comisia şi cu grupurile de consumatori naţionali pentru a-şi asuma angajamente în beneficiul consumatorilor din UE. „În cele din urmă, Booking crede în legislaţia şi standardele clare care se aplică tuturor celor din industrie, pentru a crea condiţii de concurenţă echitabile şi standarde ridicate pentru consumatori”, se arată într-un comunicat.

Booking.com ar face modificările până pe 16 iunie, a spus Comisia.

Acestea includ clarificarea rezervărilor de tipul „ultima cameră disponibilă”, care se referă doar la ofertele Booking.com. De asemenea, compania ar înceta să prezinte oferte ca având un termen limită, dacă acelaşi preţ se aplică şi după expirarea termenului.

De asemenea, compania ar trebui să afişeze preţul total într-un mod clar şi să indice dacă o gazdă privată sau o companie oferă cazarea.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici