Bulgaria şi Turcia vor semna un acord pentru conectarea conductelor de gaze
Bulgaria şi Turcia vor semna un acord politic de susţinere a construcţiei unei conducte care să lege sistemele de gazoducte ale celor două ţări şi care să permită transportul gazelor caspice către Europa, a declarat ministrul bulgar al Energiei, Traicho Traikov.

Bulgaria şi Turcia vor semna un acord pentru conectarea conductelor de gaze (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Statul bulgar, care primeşte aproape tot necesarul de gaze de la grupul rus Gazprom, încearcă să diversifice furnizorii şi rutele de transport prin construcţia unor conducte de legătură cu Turcia, Grecia, România şi Serbia.
"Bulgaria şi Turcia vor semna un acord politic, care va stipula că proiectul este de importanţă strategică pentru ampele ţări", a afirmat Traikov după o întâlnire cu omologul său turc Taner Yildiz, la Istanbul.
"Gazoductul bulgaro-turc, împreună cu conducta de interconectare cu Grecia, va permite aprovizionarea cu gaze caspice a ţării şi a regiunii, precum şi aprovizionarea mai ieftină de la un terminal de gaze naturale lichefiate", a spus ministrul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Parlamentul a votat revocarea din funcţie a preşedintelui AEP, Toni Greblă / Zsobor Vajda preia atribuţiile de şef al Autorităţii Electorale Permanente
-
Călin Georgescu a contestat măsura controlului judiciar
-
Bolojan, prima conferinţă de presă: "A fost o perioadă complicată. Dacă aceste abordări ale Rusiei se menţin, Ucraina poate fi doar prima victimă" / Bolojan vrea bani mai mulţi pentru Apărare
Noua conductă, de 77 de kilomatri, va avea o capacitate de până la trei miliarde de metri cubi pe an, cu posibilitatea de a fi dublată", a precizat Traikov.
Ministrul a anunţat în această săptămână că conducta către Grecia va fi prima care va intra în exploatare şi ar putea fi folosită pentru transportul de gaze din Azerbaidjan în Bulgaria, din 2014.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



