Călin Popescu Tăriceanu: Drumul European E85 trebuie continuat până la Suceava

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a prezentat, marţi, prorităţile ALDE, pe care le va prezenta colegilor din coaliţia de guvernare, astfel încât infrastructura să fie extinsă şi modernizată pe proiecte strategice. Un proiect vizează continuarea drumului european E85 Bucureşti-Roman.

Urmărește
882 afișări
Imaginea articolului Călin Popescu Tăriceanu: Drumul European E85 trebuie continuat până la Suceava

Călin Popescu Tăriceanu: Drumul European E85 trebuie continuat până la Suceava

„Subiectele politice pe care le-am aborat sunt legate de construcţia sistemului bugetar pe anul 2019. Am convenit împrună cu colegii mei, aşa cum este firesc, bugetul trebuie să pornească nu de la un calcul, hai să îi spunem mai degrabă strict financiar sau contabil în sensul pe iorativ, ci pornind de la priorităţile pe care le pregătim pentru exerciţiu bugetar la care m-am referit. Şi aceste priorităţi, în obţiunea noastră, a celor de la ALDE, se referă în principal la eforturile pe care Guvernul şi Administraţia trebui să le facă pentru extinderea şi modernizarea infrastructurii pe proiecte strategice cum ar fi energia.”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Preşedintele ALDE a precizat priorităţile partidului pe care le va prezenta în cadrul coaliţei de guvernare.

„Am să vă enumăr câteva proiecte pe care noi le vom ridica în discuţia cu partenerii din cadrul coaliţiei de guvernare şi mă refer la colegii din PSD. Discuţie care este destinată să aprobe priorităţile pe care le vom avea în vedere în exerciţiul financiar al bugetului pe 2019. Avem novoie de proiecte care se încadrează în straregia UE pentru regiunea Dunării şi pe care le putem finaţa cu fonduri europene, pentru a fi într-o mai mică măsură de efort bugetar propriu. (...) Am să mă refer la refacerea şenalului navigabil al Dunării, astfel încât Dunărea să poată fi folosită pentru navigaţie. În al doilea rând, modernizarea şi extinderea portului de la Calafat atât pentru partea de cereale, cât şi pentru partea de tranporturi, mărfuri industraile, în speţă autoturismele de la Craiva. Apoi, modernizarea portului Giurigiu şi refacerea căii ferate Bucureşti-Giurgiu care nu mai e în funcţiune din 2006 de când a fost distrus podul de la Grădiştea. Apoi extinderea şi modernizarea podului de la Ruse (...), precum şi podul de la Târgu Măgurele - Nicopol, în aşa fel încât să îmbunătăţim schimburile comerciale şi nu numai şi pe axa Nord-Sud.”, a explicat Călin Popescu Tăriceanu.

Un alt proiect pe care liderul ALDE l-a precizat este „modernizarea drumului european E85 care merge de la Bucureşti până la Roman”, dar care potrivit lui Călin Popescu Tăriceanu trebuie continuat acest drum până la Suceava.

Preşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a făcut declaraţii la finalul şedinţelor Biroului Politic Executiv şi ai Biroului Politic Central ALDE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici

www.zf.ro
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
www.businessmagazin.ro
Măsurile disperate pe care le iau chinezii ca să încurajeze natalitatea. Îi învaţă pe tineri chiar şi cum să meargă la întâlniri şi să se îndrăgostească