Ce are de împărţit România cu Bulgaria: culoar direct către Turcia
La două zile după ce ministrul român de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat că "există o zonă în litigiu în ceea ce priveşte chiar frontiera de stat, marea teritorială" dintre România şi Bulgaria, preşedintele bulgar, Rosen Plevneliev, a reacţionat exprimându-şi încrederea că disputa privind frontiera maritimă dintre Bulgaria şi România va fi soluţionată până la 15 aprilie, "într-o manieră rezonabilă, europeană".

Ce are de împărţit România cu Bulgaria: culoar direct către Turcia
"E drept, este vorba de 17 kilometri pătraţi, nu de foarte mult, dar între state europene, state cât se poate de cooperante în foarte multe planuri, nu văd de ce, foarte rapid, astfel de lucruri nu pot fi rezolvate", a spus marţi, la Digi 24, Cristian Diaconescu, adăugând că acest subiect există de mult timp.
"Vom invita partea bulgară să discutăm la nivel de experţi, într-un cadru pe care-l vom agrea la nivel bilateral", a spus Diaconescu.
La rândul său, preşedintele bulgar a amintit că Bulgaria şi România au semnat documente privind lipsa oricărei dispute teritoriale între cele două ţări, înainte de aderarea lor la Uniunea Europeană în 2007.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Parlamentul a votat revocarea din funcţie a preşedintelui AEP, Toni Greblă / Zsobor Vajda preia atribuţiile de şef al Autorităţii Electorale Permanente
-
Călin Georgescu a contestat măsura controlului judiciar
-
Bolojan, prima conferinţă de presă: "A fost o perioadă complicată. Dacă aceste abordări ale Rusiei se menţin, Ucraina poate fi doar prima victimă" / Bolojan vrea bani mai mulţi pentru Apărare


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



