Datoria publică a României a urcat cu aproape 14 miliarde lei în iunie şi se apropie de 40% din PIB
Datoria publică a României a crescut cu aproape 14 miliarde de lei în luna iunie, la 214 miliarde de lei, şi a ajuns la 39,4% din PIB, avansul fiind datorat în mare parte emisiunii de eurobonduri în valoare de 1,5 miliarde de euro şi unor împrumuturi pe termen scurt, potrivit datelor Finanţelor.
Datoria publică a României a urcat cu aproape 14 miliarde lei în iunie şi se apropie de 40% din PIB (Imagine: Shutterstock/Publimedia)
În luna anterioară, datoria publică a României a depăşit pentru prima data cifra de 200 miliarde de lei. Produsul Intern Brut estimat pentru acest an este de 543,04 miliarde de lei.
Pe lângă emisiunea de euronduri, echivalentul a 6,7 miliarde de lei, la creşterea datoriei publice au mai contribuit şi emisiunile de obligaţiuni de pe piaţa internă, al căror sold a crescut cu 2 miliarde de lei la 45 miliarde de lei
Totodată, împrumuturile din disponibilităţile Contului General al Trezoreriei Statului (CGTS) au urcat cu 5 miliarde de lei, la 30,5 miliarde de lei. Împrumuturile din contul general al trezoreriei sunt efectuate de obicei atunci când există un decalaj între scadenţele la tiluri de stat şi este nevoie de finanţare pe termen scurt. Ulterior, contul se reconstituie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Ca urmare a acestor operaţiuni, atât datoria publică denominată în lei, cât şi cea în euro au crescut în luna iunie. Astfel, datoria în lei se ridica la 91,36 miliarde de lei, cu 6 miliarde de lei peste nivelul din luna anterioară, iar cea în euro a urcat cu aproape 8 miliarde de lei, la 92,5 miliarde lei.
Împrumuturile cu scadenţe lungi au scăzut puternic în luna iunie, de la 92,2 miliarde de lei, la 79,7 miliarde de lei, concomitent cu o creştere agresivă a celor pe termen mediu, de la 35,6 miliarde de lei la 56,8 miliarde de lei. Datoria pe termen scurt au urcat cu 4,6 miliarde de lei, la 65,8 miliarde de lei.
Datoria publică locală era de 11,6 miliarde de lei, aproape neschimbată faţă de luna anterioară.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO