- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Eşec al negocierilor între Gazprom şi Ucraina pe tema rambursării datoriei Kievului
Compania rusă Gazprom şi Ucraina nu au reuşit să ajungă la un acord privind rambursarea datoriei ucrainene, dar negocierile vor continua, a anunţat joi Gazprom, citată de agenţiile de presă ruse, în timp ce premierul ucrainean Iulia Timoşenko se află în vizită la Moscova.
Eşec al negocierilor între Gazprom şi Ucraina pe tema rambursării datoriei Kievului
"Întâlnirea s-a încheiat. Negocierile vor continua", a declarat purtătorul de cuvânt al Gazprom, Serghei Kuprianov, după o întâlnire între premierul ucrainean şi Aleksei Miller, directorul companiei.
Preşedinţii rus şi ucrainean, Vladimir Putin şi Viktor Iuşcenko, au declarat la 12 februarie că au încheiat un acord de principiu pentru a preveni o nouă criză între ţările lor, dar acest acord întârzie în a fi semnat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Benny Gantz îi dă un ultimatum lui Netanyahu: „Cabinetul de război trebuie să formuleze un plan de război până pe 8 iunie – sau ne vom retrage din guvern”
-
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
-
Unul dintre cele mai importante puncte turistice din Sibiu, închis la Noaptea Muzeelor. Explicaţia
-
Cel puţin 30 de ucraineni care fugeau de armată s-au înecat la graniţa cu România şi Ungaria
Iulia Timoşenko se află încă de miercuri la Moscova, pentru a finaliza acordul şi pentru a rezolva spinoasa problemă a rambursării datoriei cerută de Gazprom Ucrainei, în valoare de 1,5 miliarde de dolari.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO