Ford: Tata Motors este principalul candidat la preluarea Jaguar şi Land Rover

Compania indiană Tata Motors este principalul candidat la preluarea brandurilor Jaguar şi Land Rover, deţinute în prezent de Ford, a anunţat, joi, grupul american.

2 afișări
Imaginea articolului Ford: Tata Motors este principalul candidat la preluarea Jaguar şi Land Rover

Ford: Tata Motors este principalul candidat la preluarea Jaguar şi Land Rover

"Compania Ford este hotărâtă să negocieze în detaliu cu Tata Motors posibila vânzare a brandurilor Jaguar şi Land Rover", a declarat Lewis Booth, vicepreşedintele Ford pe zona Europa.

Booth a spus că nu a fost luată o decizie finală, iar în săptămânile următoare vor avea loc mai multe întâlniri.

Reprezentanţii Tata Motors, cel mai mare producător indian de autovehicule, au anunţat că sunt mulţumiţi de progresul discuţiilor cu Ford.

"Am avut discuţii pozitive cu Ford privind posibila preluare a Jaguar şi Land Rover şi vom intra într-o perioadă de negocieri detaliate. Sperăm să ajungem la un acord în următoarele săptămâni, cu toate că discuţiile sunt complexe şi mai sunt multe de făcut", a declarat un purtător de cuvânt al companiei indiene.

În luna noiembrie, Tata Motors, Mahindra & Mahindra şi fondul de investiţii One Equity Partners au fost singurele companii rămase în cursa de preluare a celor două branduri de lux.

Tata Motors a fost considerată de mult timp drept canditatul favorit la preluarea Jaguar şi Land Rover. Compania este văzută de Ford drept un cumpărător care va face investiţii pe termen lung şi este preferată şi de sindicatele din Marea Britanie, întrucât are experienţă în sectorul de producţie.

Cei trei ofertanţi au purtat discuţii în ultimele luni cu reprezentanţii Ford, ai sindicatelor şi ai guvernului britanic, inclusiv în privinţa menţinerii numărului de locuri de muncă la Jaguar şi Land Rover, au declarat surse apropiate situaţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici