Heinrich Vystoupil a renunţat la Tarom. Restul administratorilor au semnat contractul şi aleg alt director

Heinrich Vystoupil, desemnat director general al companiei de transport aerian Tarom în urma procesului de recrutare, a renunţat la această poziţie şi a fost revocat şi din Consiliul de Administraţie, în locul său urmând să fie ales un alt candidat din lista furnizată de consultanţi.

673 afișări
Imaginea articolului Heinrich Vystoupil a renunţat la Tarom. Restul administratorilor au semnat contractul şi aleg alt director

Heinrich Vystoupil a renunţat la Tarom. Restul administratorilor au semnat contractul şi aleg alt director (Imagine: Lucia Efrim/Mediafax Foto)

Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) Tarom a aprobat luni condiţiile contractului de mandat al membrilor neexecutivi ai Consiliului de Administraţie, toţi semnând mandatele în cursul acestei zile, se arată într-un comunicat al companiei de transport aerian, remis MEDIAFAX.

"La aceeaşi întâlnire, AGA a luat act de demisia domnului Heinrich Vystoupil din funcţia de director general şi cea de membru în Consiliu de Administraţie, ca urmare a neacceptării condiţiilor contractului de mandat, şi a aprobat revocarea sa din funcţia administrator. Consiliul de Administraţie va proceda, în cel mai scurt timp, la numirea unui nou director, din lista de candidaţi selectaţi de consultanţii Ministerului Transporturilor", potrivit sursei citate.

Până la nominalizarea noului CEO, atribuţiile vor fi îndeplinite de actualul director general al companiei, Sorin Georgescu.

Vystoupil, fost şef al reprezentanţei în România şi Moldova a Austrian Airlines, a fost numit la 17 octombrie director general de către CA.

În Consiliul de Administraţie Tarom au fost recrutaţi şi Dan Pascariu, Dumitru Prunariu, Lucian Isar, Marius Ghenea, Ciprian Ladunca şi Valentin Macec.

Administratorii selectaţi au avut termen până luni pentru semnarea contractelor de mandat.

Ministerul Transporturilor a mandatat la finalul lunii iulie asocierea PwC-D&B David şi Baias-George Butunoiu să recruteze managementul superior, respectiv directorii generali şi membrii CA, pentru companiile aflate sub autoritatea instituţiei cu o cifră de afaceri mai mare de 7,3 milioane euro.

Recrutarea managementului superior vizează companiile CFR SA (CFR Infrastructură), CFR Călători, Tarom, CNADNR, Metrorex, Aeroporturi Bucureşti, Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Administraţia Canalelor Navigabile, Aeroportul Internaţional Timişoara "Traian Vuia", Telecomunicaţii CFR şi Electrificare CFR.

Tarom a fost prima companie care a anunţat noii administratori, fiind urmată de Administraţia Porturilor Maritime şi Administraţia Canalelor Navigabile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici