Locuinţele se vor mai ieftini din cauza problemelor de finanţare

Piaţa imobiliară din România rămâne una problematică pentru compania israeliană GTC, al cărei portofoliu local s-a devalorizat pe parcursul anului trecut cu 120 de milioane de euro, potrivit raportului financiar al companiei listate pe bursa de la Varşovia.

516 afișări
Imaginea articolului Locuinţele se vor mai ieftini din cauza problemelor de finanţare

Locuinţele se vor mai ieftini din cauza problemelor de finanţare (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

GTC este unul dintre cei mai vechi investitori imobiliari din piaţa locală, cu o prezenţă de peste zece ani, timp în care au fost realizate iniţial clădirile de birouri Europe House şi America House din Piaţa Victoriei, vândute la preţuri foarte bune înainte de venirea crizei.

Şi în prezent israelienii au un proiect de birouri important în portofoliu, turnurile City Gate din Piaţa Presei, a căror valoare de piaţă s-a menţinut la 173 de milioane de euro pe parcursul anului trecut, potrivit aceleiaşi surse. Devalorizarea activelor are loc ca urmare a scăderii valorii de piaţă pentru primele trei centre comerciale realizate de companie pe piaţa locală - proiectele Galleria din Suceava, Piatra-Neamţ şi Buzău -, precum şi a terenurilor din portofoliu şi a ansamblurilor rezidenţiale Rose Garden şi FeliCity din Bucureşti.
"În România preţurile apartamentelor noi au scăzut cu 50% faţă de vârful pieţei. Din cauza dificultăţilor din piaţa de creditare ipotecară, pe termen scurt sunt aşteptate noi reduceri de preţuri", spun reprezentanţii GTC, care solicitau la începutul anului preţuri de 88.600 de euro plus TVA pentru apartamentele cu trei camere din FeliCity, faţă de 180.000 de euro plus TVA în perioada de boom. Compania a realizat circa 1.000 de apartamente în proiectele FeliCity (324 de unităţi) şi Rose Garden.
Citeşte mai multe despre preţurile apartamentelor pe www.zf.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici