- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (15.06.2022, 21:03)
- Roxana Rosu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Pilonul II de pensii private a generat în ultimii 14 ani un randament mediu anual de 7,3%
Pilonul II de pensii private obligatorii a generat pentru cei 7,8 milioane de români participanţi un randament mediu anual de 7,3% în ultimii 14 ani, contribuţiile totale virate fiind de 72,5 miliarde lei, iar plăţile deja efectuate de cele şapte fonduri de circa 850 milioane lei, a anunţat APAPR.
779 afișări
Conform Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), pilonul II a fost lansat în mai 2008, iar fondurile participante au active nete administrate în prezent de 88 miliarde lei. De asemenea, câştigul net generat pentru români se ridică la 16,3 miliarde lei (net de toate comisioanele percepute).
Potrivit APAPR, în perioada 2008-2021 performanţa Pilonului II a depăşit substanţial inflaţia cumulată. În prezent, însă, pieţele financiare în special şi economiile statelor în general traversează un episod negativ, pe de-o parte din cauza războiului din Ucraina, pe de altă parte din cauza inflaţiei record care afectează toate statele lumii, criză plecată de la preţurile energiei şi altor materii prime.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Primele probleme la cipul Neuralink: Ce s-a întâmplat în creierul primului om implantat, la doar o lună după ce a primit dispozitivul
-
Rezultatele noului front deschis de Rusia în Ucraina: avans de aproximativ 5 km în teritoriul ucrainean, cucerirea unor aşezări de graniţă
-
Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni
-
Finlanda se pregăteşte pentru un război la scară largă cu Rusia: Trebuie să fim pregătiţi
”Inevitabil, această volatilitate se manifestă şi pe pieţele financiare din România, iar Pilonul II de pensii private, ca sistem de economisire şi investire, nu poate rămâne imun, reflectând fidel evoluţiile din economia reală şi pieţele financiare. Sistemul se confruntă în prezent cu un astfel de episod de volatilitate, manifestat printr-o depreciere temporară a activelor de circa 5,9% pe primele 5 luni din 2022 pentru Pilonul II”, se arată în comunicatul Asociaţiei.
Această reducere este cauzată în principal de deprecierea portofoliului de titluri de stat, în care fondurile de pensii private îşi investesc aproximativ două treimi din active.
„Momentele de volatilitate şi scădere sunt fireşti şi apar periodic pe pieţele financiare, însă ele nu sunt motiv de panică. Banii aflaţi în Pilonul II de pensii sunt administraţi prudent şi responsabil, conform tuturor reglementărilor în vigoare şi celor mai bune principii de investiţii şi guvernanţă”, a declarat Radu Crăciun, preşedintele APAPR.
În ultimul an (iunie 2021 – iunie 2022), indicele de preţ al tuturor titlurilor de stat emise de România a scăzut cu 12%, dintre care 8% doar anul acesta.
În acelaşi timp, Bursa de la Bucureşti, unde fondurile de pensii investesc circa un sfert din bani, a performat mult mai bine decât alte pieţe din Europa şi din lume, indicele BET-XT-TR, un reper pentru plasamentele Pilonului II, având o scădere de doar 1% pe primele 5 luni.
Potrivit reprezentanţilor fondurilor de pensii, deprecierile din această perioadă din Pilonul II nu sunt cauzate de scăderi bursiere, ci de deprecierea temporară a valorii titlurilor de stat din portofoliu.
Însă, pentru faptul că fondurile de pensii sunt investitori pe termen lung, care cumpără şi păstrează titlurile de stat până la maturitate, această scădere se va resorbi până la maturitatea titlurilor, al căror preţ revine invariabil la valoarea nominală.
În opinia APAPR, depreciere actuală se va inversa imediat ce inflaţia şi dobânzile vor reveni pe tendinţă descendentă, moment pe care analiştii îl estimează în trimestrele 3 sau 4 ale acestui an.
Reprezentanţii fondurilor de pensii amintesc că actualul episod de volatilitate nu este nici primul, nici ultimul pentru Pilonul II. La finele lui 2018, pe fondul adoptării OUG 114/2018, Bursa a căzut, iar Pilonul II a arătat o depreciere de 3% în două luni. În anul următor, în 2019, Pilonul II a recuperat şi a avut cel mai bun rezultat anual din ultimii 9 ani, respectiv 11,8%. De asemenea, acum 2 ani, când a debutat pandemia Covid-19, în primele 3 luni din anul 2020 Pilonul II a arătat o scădere de aproape 7%, însă a recuperat la fel de rapid şi a încheiat anul cu un rezultat pozitiv de 6,2% pe întreg anul 2020.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Astăzi are loc finala Eurovision. Care sunt cele mai importante lucruri la care trebuie să fii atent
Citește pe www.zf.ro: Temerile occidentalilor se adeveresc: China îşi transformă în continuare supracapacitatea de producţie în exporturi, iar acestea cresc, în special cele ale industriilor high-tech, pe care ţara se bazează pentru a-şi revitaliza economia
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Administrația Biden va crește de 4 ori tariful pe EV-urile importate din China. China critică planurile SUA
Temerile occidentalilor se adeveresc: China îşi transformă în continuare supracapacitatea de producţie în exporturi, iar acestea cresc, în special cele ale industriilor high-tech, pe care ţara se bazează pentru a-şi revitaliza economia
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Am făcut calculul! Câți bani poți câștiga lunar, în România, dacă îți deschizi o spălătorie auto 'self-service'
CANCAN.RO
S-a schimbat legea! Vești proaste pentru românii care vor să călătorească în GRECIA cu mașini electrice
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe