Programul SUA de salvare a sistemului financiar, prelungit până în octombrie 2010

Administraţia Obama va anunţa miercuri că intenţionează să prelungească până în octombrie 2010 programul de 700 miliarde de dolari pentru salvarea sistemului financiar, potrivit unor surse oficiale apropiate administraţiei.

23 afișări
Imaginea articolului Programul SUA de salvare a sistemului financiar, prelungit până în octombrie 2010

Programul SUA de salvare a sistemului financiar, prelungit până în octombrie 2010 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Unul dintre oficiali a declarat că administraţia se va angaja să utilizeze peste 560 de miliarde de dolari din fondul special creat în ultima parte a anului trecut.

O altă sursă a arătat că programul ar putea fi accesat pentru sprijinirea proprietarilor de locuinţe care au probleme cu plata creditelor ipotecare, dar şi pentru a elibera potenţial de credit către micile afaceri, spre reducerea şomajului.

Programul de salvare a sistemului financiar, cunoscut ca Troubled Asset Relief Program (TARP), a fost utilizat în principal pentru recapitalizarea băncilor, grupului de asigurări American International Group şi a constructorilor auto aflaţi în dificultate, General Motors şi Chrysler.

Iniţiativa a fost aprobată de Congres în octombrie 2008, după falimentul Lehman Brothers, la apogeul crizei financiare. În mod normal, programul ar lua sfârşit la finele acestui an.

Legea prin care a fost creat TARP lasă la discreţia administraţiei decizia privind o eventuală extindere a programului, însă limitează orice prelungire la octombrie 2010.

Secretarul general al Departamentului Trezoreriei Statelor Unite, Timothy Geithner, a declarat săptămâna trecută, în Congres, că o mare parte din fondurile de 700 miliarde de dolari autorizate de legislativ pentru acest program nu va fi utilizată, dar că ar fi "o greşeală" ca TARP să fie închis în totalitate.

Republicanii, aflaţi în opoziţie, acuză administraţia că doreşte să folosească ce a mai rămas din program ca pe un fond electoral de creare de locuri de muncă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici