Se falsifică şi betonul. Percheziţii la o firmă din Constanţa

Patru persoane care făceau parte din conducerea unei firme sunt acuzate că au comercializat şi livrat unei alte firme beton fabricat în staţia de betoane proprie de o callitate inferioară, spunând că de fapt produsul este calitativ.

498 afișări
Imaginea articolului Se falsifică şi betonul. Percheziţii la o firmă din Constanţa

Staţie de betoane

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Constanţa, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au făcut, luni, 7 percheziţii domiciliare la patru persoane fizice şi două persoane juridice.

Acestea sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de proiectarea, verificarea, expertizarea, realizarea unei construcţii ori executarea de modificări ale acesteia fără respectarea reglementărilor tehnice privind stabilitatea şi rezistenţa, dacă în acest fel este pusă în pericol viaţa sau integritatea corporală a uneia sau mai multor persoane, înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

„În urma probatoriului administrat, a reieşit că cele patru persoane, care ar face parte din conducerea unei societăţi comerciale, ar fi comercializat şi livrat, unei alte societăţi comerciale, beton fabricat în staţia de betoane proprie de o calitate inferioară, prezentând împrejurarea nereală că produsul este de o calitate superioară. În vederea inducerii în eroare a persoanei vătămate, ar fi întocmit documente însoţitoare false, respectiv facturi fiscale, avize de însoţire a mărfii, declaraţii de conformitate”, transmite, marţi, IGPR.

Tot din cercetările efectuate în dosar a rezultat că organele de conducere ale aceleiaşi societăţi comerciale ar fi comercializat şi livrat, unui alt agent economic, beton fabricat în staţia de betoane proprie de o calitate inferioară.

La rândul său, administratorul acestui agent economic ar fi comercializat şi livrat produsul respectiv unei persoane fizice, în baza unor documente falsificate, prezentând împrejurarea nereală că produsul este de o calitate superioară.

În urma efectuării percheziţiilor, au fost ridicate înscrisuri cu valoare probatorie, 5 telefoane mobile, două laptopuri şi o unitate de calculator.

Prejudiciul în cauză este de 2.000.000 de lei.

În acest caz, cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Constanţa, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici