Toyota ar putea rechema pentru reparaţii şi modelul Prius

Toyota Motor Corp se pregăteşte să lanseze o procedură de rechemare pentru modelul Prius, unul dintre cele mai populare automobile produse de grup, după peste 100 de plângeri din partea clienţilor privind frânarea întârziată.

24 afișări
Imaginea articolului Toyota ar putea rechema pentru reparaţii şi modelul Prius

Toyota ar putea rechema pentru reparaţii şi modelul Prius (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Surse apropiate discuţiilor susţin că Toyota şi autorităţile pentru siguranţă rutieră din Japonia se apropie de un acord pentru rechemarea Prius, deşi ministerul Transporturilor de la Tokyo nu consideră posibilele defecţiuni ale modelului drept o problemă majoră.

Toyota a devenit cel mai mare grup auto din lume după ce şi-a construit reputaţia pe baza siguranţei şi calităţii ridicate a autoturismelor produse, iar imaginea companiei a fost afectată sever în ultimele luni, după rechemarea câtorva milioane de maşini pentru reparaţii în urma unor accidente cauzate de accelerarea involuntară.

Grupul japonez a devenit un lider în zona tehnologiilor ecologice datorită sistemului hibrid, pe benzină şi electricitate, care propulsează modelul Prius. Toyota a vândut 311.000 de unităţi din prima generaţie de Prius, de la lansarea din mai 2009.

Prius este cel mai bine vândut model Toyota pe piaţa japoneză, cu peste 200.000 de unităţi, iar în SUA vânzările se ridică la peste 100.000 de unităţi. Problemele modelului sunt cauzate de o eroare software, iar grupul urmează să verifice dacă problema afectează şi alte maşini cu propulsie hibridă.

Ford a anunţat joi că va lansa pe piaţă o actualizare a software-ului modelelor Fusion şi Milan, pentru a rezolva o problemă similară cu sistemele de frână.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici