COMENTARIU Marius Oprea: De ce ”Mafia ţigănească”, şi nu Mafia romilor? De ce escortă a jandarmeriei, la un mort?

14483 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Marius Oprea: De ce ”Mafia ţigănească”, şi nu Mafia romilor? De ce escortă a jandarmeriei, la un mort?

Aceste întrebări mi-au venit în minte în aceste zile în care ştirile au fost pline cu ”doliu în Mafia ţigănească”. Doliu extins la nivelul instituţiilor de forţă: a murit Emi Pian a’ lui Duduianu, pe numele lui adevărat Florin Mototolea. Unul din capii ”Mafiei ţigăneşti” din România, binecunoscut opiniei publice (din presă), cît şi Poliţiei şi justiţiei române.

Cu ce se ocupă această Mafie? Cu ce se ocupă şi celelalte Mafii de tradiţie, precum cea italiană: cu cămătărie, şantaj, taxă de protecţie, proxenetism şi trafic de droguri. Iar banii rezultaţi, ca şi în cazul acestei Mafii, a noastră (zisă peste tot ”ţigănească”, în loc de romă, fără ca în acest caz Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării să se sesizeze), îi investeşte şi îi ”albeşte” mai ales în afaceri imobiliare. Toată lumea ştie. Poliţia, procuratura, serviciile, preşedintele.

Cu toate acestea, mortul petrecut ieri cu atîta pompă la locul de veci (dar nu pe măsura planurilor familiei, din cauza pandemiei), şeful clanului Duduianu, unul dintre cele mai cunoscute şi temute, a fost condamnat la viaţa lui o singură dată, la o pedeapsă mai degrabă simbolică, pentru că-i luase fără prea multe vorbe autoturismul Audi unui datornic la barbut. În rest, despre afacerile mari, serioase ale ”Mafiei ţigăneşti” se vorbeşte doar în termeni generici. Ca şi despre ale Mafiei siciliene: aceste îndeletniciri sînt notorii, dar nimeni nu le arată cu degetul. Sînt ca şi Covid-ul, ori ca Dumnezeu: crezi, nu crezi, ele există. Şi nimic nu le poate atinge. Dar în acest caz, nu pentru că nu se poate, ci pentru că nimeni nu vrea. Din interes (pentru că cei ce ar trebui să o facă au ”cotă” din afaceri sau voturi), din frică, din comoditate, separat sau la un loc.

Un sistem mafiot e coordonat de un ”nucleu de comandă” (“Il capo”, aici mortul Pian), care gestionează resursele şi conduce structura. Conduce o axă centrală a executanţilor fideli, reprezentînd braţul operativ, organizat pe principiul piramidei feudale şi extins pe teritoriul de acţiune, din care se desprind mai multe ”braţe diseminate”, formate din ”soldaţii” mărunţi şi ”prestatori” (de la plasatorii de droguri şi pînă la prostituate). Pe mulţi i-am văzut cum arată la priveghiul lui Pian. Pînă la urmă, totul seamănă într-adevăr cu o caracatiţă.

Un sistem mafiot nu poate rezista fără un ”braţ de acoperire” (am studiat foarte bine asemenea structuri, cînd am fost secretar al Consiliului Naţional de Acţiune împotriva Corupţiei şi Crimei Organziate). Acest ”braţ nevăzut” al ”caracatiţei” este extrem de important şi nu lipseşte niciodată. ”Braţul de acoperire” are ca misiune protejarea Mafiei faţă de stat. Există persoane implicate direct, întreţinute cu sume plătite regulat, pentru a acţiona într-un anumit fel (mai précis, pentru a nu acţiona), există persoane sau chiar personalităţi care sînt cultivate şi ”deranjate” doar atunci cînd trebuie. După ce a stat puţin în închisoare pentru că i-a tăiat cu o sabie braţul unui poliţist, Fane Spoituru (primul ”mare rege” al ”Mafiei ţigăneşti” din România după 1989) şi-a botezat fiul la restaurantul Palatului Parlamentului din Bucureşti. Printre invitaţii lui s-a numărat şi senatorul Adrian Păunescu. Să mai amintesc acum de dănţuirile lui Traian Băsescu, la un botez similar?

”Braţul de acoperire” al ”Mafiei ţigăneşti” (încă o dată, de ce nu ”a romilor?”) funcţionează ireproşabil la toate nivelurile statului român. Ea nu e deranjată de nimeni şi nimic nu i-a putut stăvili proliferarea. Giovanni Falcone, celebrul judecător italian asasinat la 23 mai 1992, definea Mafia şi sistemul dezvoltat de ea astfel: “Mafia constituie o lume logică, funcţională şi implacabilă. Mult mai logică, mai raţională şi mai implacabilă decît statul. Mafia este o articulaţie a puterii, o metamorfoză a puterii, dar şi o patologie a puterii. Mafia este un sistem economic, o componentă a sistemului economic global. Mafia se dezvoltă graţie statului şi îşi adaptează comportamentul în funcţie de acesta”. ”Mafia ţigănească” de la noi, după această definţie, poartă chipul şi amprenta instituţiilor României şi a clasei politice care conduce de ani buni destinele ţării.

Jandarmeria şi poliţiştii au păzit convoiul funerar al lui Pian a’ lui Duduianu de parcă ar fi fost transportul tezaurului Băncii Naţionale, sau ar fi însoţit funerariile unui şef de stat – au lipsit doar salvele la cimitir. Au păzit şi casa mortului, zile întregi. Cît a costat totul, nu contează. Fără număr, ca la dedicaţiile manelelor. Mafia romă (eu o să-i spun, pînă la urmă, totuşi aşa, ”corect” politic) are bani, banii ei n-au fost cercetaţi niciodată de ANAF, care trimite cinci-şase rînduri de somaţii şi blochează conturi pentru diferenţe la impozit de 50 de lei românului de rînd. Pentru simplul motiv că românul de rînd a muncit şi la viaţa lui a apucat să plătească măcar o lună un impozit la CAS, iar ”cenepeul” lui figurează în baza de date. Cei din Mafia romă, care n-au avut vreodată un loc de muncă figurează numai pe tabele de ajutor social la primării şi în tabloide, atunci cînd o fac lată la vreo paranghelie, cînd se laudă cu bolizii gonind pe autostrăzi, ori cînd se ”taie” între ei, cum s-a întîmplat cu a’ lui Duduianu.

”Poliţia ştia”, sîntem asiguraţi, ”sîntem cu ochii pe voi”, le spune Marcel Vela mafioţilor. Nu mă îndoiesc de bunele intenţii ale ministrului Internelor, pentru că îl cunosc bine, dar mi-e teamă că va rămîne cu privitul. Mafia romă face şi desface în România cum vrea ea şi instituţiile ”de forţă” ale statului român, aşa cum arată ele azi n-o pot rade de pe faţa pămîntului, pentru că ar însemna să se distrugă pe sine. Mafia romă e de fapt una din structurile ”statului de drept” din România. ”Staborul” ei funcţionează mai eficient şi mai prompt decît jusţiţia obişnuită şi l-a obligat deja pe ucigaş şi clanul acestuia la plata unei despăgubiri de un milion de euro, iar ”braţul” ei de acoperire e însuşi statul român, cu instituţiile lui cu tot. Astfel încît ”funerariile” cu pompă asigurate de contribuabilul român lui Pian a’ lui Duduianu au fost exact cum trebuiau să fie. Că doar în România a murit un rege interlop, nu un simplu cetăţean.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici