COMENTARIU Sorin Avram: Iohannis, cu halatul alb pe umeri şi cu decoraţiile în buzunar

Cu prilejul Zilei Naţionale, într-o ceremonie programată să aibă loc la Palatul Cotroceni, preşedintele României, Klaus Iohannis, va decora 28 de medici din toată ţara cu Ordinul Meritul Sanitar, în grad de Ofiţer, sau cu Ordinul Meritul Sanitar, în grad de Cavaler.

4204 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Sorin Avram: Iohannis, cu halatul alb pe umeri şi cu decoraţiile în buzunar

COMENTARIU Sorin Avram: Iohannis, cu halatul alb pe umeri şi cu decoraţiile în buzunar

La câte astfel de ceremonii au fost organizate la Cotroceni, probabil că domnul preşedinte cunoaşte fiecare centimetru pătrat din salonul unde au loc evenimentele. De aceea, domnul preşedinte ar fi putut să încerce ceva nou. De exemplu, ar fi putut să dea coloanei oficiale prezidenţiale şi o altă întrebuinţare decât aceea de a-l duce şi a-l aduce pe dumnealui de la Sibiu la fiecare sfârşit de săptămână. Klaus Iohannis ar fi putut să ordone coloanei oficiale ca timp de câteva zile să oprească în faţa fiecărui spital din ţară unde lucrează medicii pe care domnia sa vrea să îi decoreze. Astfel, cu halatul alb pe umeri şi cu decoraţiile în buzunar, domnul preşedinte ar fi putut să intre în spital pentru a-i premia pe medici, dar şi pentru a sta de vorbă cu personalul medical şi cu pacienţii, şi pentru a vedea cu ochii săi cum arată saloanele şi sălile de operaţii. Astfel, domnul Iohannis şi-ar fi putut face o imagine a ceea ce înseamnă sistemul medical românesc. O imagine mult mai clară decât cea care îi este prezentă în rapoartele pe care consilierii i le pun pe birou. Totodată, vizitele preşedintelui României la spitale le-ar oferit sentimentul cadrelor medicale şi pacienţilor, dar şi celor din faţa televizoarelor, că autorităţilor a început să le pese de oameni. Că, iată, începînd cu Ziua Naţională a României, preşedintelui României a început să-i pese de români.

România lucrului bine făcut nu poate exista în absenţa lucrului bine văzut, pentru că dacă nu vezi cum stau lucrurile cu adevărat nu ştii exact ce trebuie să le ceri premierului şi ministrului Sănătăţii. Bine, asta dacă într-adevăr chiar îţi doreşti să schimbi lucrurile în bine şi nu preferi ca în continuare să te rezumi la a apărea după câte o nenorocire şi să spui tu, preşedintele României, că România este un stat eşuat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici