- Home
- Editorialiștii
- (12.01.2022, 20:50)
- Sorin Avram
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
COMENTARIU Sorin Avram: Telegrame de susţinere pentru Ceauşescu, videoclipuri de susţinere pentru Iohannis
10875 afișări
Copilul român nu se mai bagă seara sub pătură cu gândul la ziua de mâine, când va trebui să se trezească dis-de-dimineaţă pentru a da mâncare şi apă la vite. Şi nici nu se mai gândeşte dacă bocancii pe care i-a purtat fratele său mai mare până i-au rămas mici îl mai ţin şi mâine în drumul către şcoală.
Elevii de clasa a V-a nu mai discută despre cât de rea este profa de mate şi despre plictiseala care-i apucă atunci când profa de română le cere să scrie o compunere despre ce au făcut în vacanţa de iarnă.
Elevii de a VI-a nu-i mai întreabă pe părinţi de ce săptămâna asta merg la şcoală, iar săptămâna viitoare vor trece la învăţământul online, pentru că ştiu de-acum că pandemie, vaccin, testare, rată de infectare.
Elevii de-a VIII-a nu mai vorbesc despre meditaţiile la care-i trimit părinţii pentru a nu-i face de râs la Evaluarea Naţională.
Elevii dintr-a IX-a A nu mai discută despre elevele dintr-a IX-a B pe care le aud în pauze vorbind despre ţoalele pe care şi le-au cumpărat de la mall.
Băieţii de-a X-a nu mai vorbesc despre jocurile pe calculator nou apărute, iar fetele de aceeaşi vârstă nu se mai strâng în jurul telefoanelor mobile pentru a se amuza de clipurile de pe Tik-Tok.
Băieţii de-a XI-a nu mai povestesc despre prima lor băută după care le-a fost rău, iar fetele nu mai discută despre primul sărut care le-a fost furat sau, în fine, a fost oferit cu generozitate.
Elevii de-a XII-a nu mai vorbesc despre filme, fotbal, examene, muzică, facultate, părinţi, străinătate, fraţi, iubire, despărţire, bani, maşini, bijuterii, haine, tenişi, biliard, Facebook, Youtube, etc.
Nu, nu şi iarăşi nu. Cu toţii vorbesc despre climă şi ce pot ei să facă pentru a salva Pământul. Aşa spune un sondaj de opinie efectuat de o prestigioasă organizaţie umanitară, care, întâmplător, a fost dat publicităţii cu numai o zi înainte ca preşedintele României, Klaus Iohannis, să anunţe declanşarea atacului împotriva schimbărilor climatice.
Cu cinismul care-l caracterizează, preşedintele nimicului bine făcut nu a ezitat să se folosească de nişte copii şi adolescenţi pentru a lansa un nou program pompos care are toate şansele să sfârşească lamentabil, la fel ca şi „România educată”. Cîţiva copii şi tineri au fost distribuiţi într-un clip submediocru în care aceştia au fost nevoiţi să citească fraze scrise de proprietarii unor limbi de lemn, pentru ca preşedintele României să aibă ocazia de a spune: „Întâi de toate mă bucur să văd cât de dornici sunt copiii pe care tocmai i-am ascultat cu toţii să avem, în sfârşit, şi în sistemul românesc de învăţământ cursuri dedicate schimbărilor climatice şi mediului. Îi felicit pentru implicare şi îi îndemn să nu îşi piardă entuziasmul!”.
Deci, preşedintele nimicului bine făcut a pornit lupta împotriva schimbărilor climatice la cererea tinerei generaţii, la fel cum Nicolae Ceauşescu lupta cu capitalismul decadent la cererea maselor largi populare. Pe vremea tovarăşului Ceauşescu erau telegramele de susţinere pe care, sanchi!, acesta le primea de la oamenii muncii din toate colţurile ţării. Acum, domnul Iohannis lucrează în baza videoclipurilor de susţinere care au sosit la Cotroceni de la tinerii care altă treabă nu au decât să se gândească ce pot face ei pentru a astupa găurile de ozon, pentru a opri deşertificarea şi pentru a-i adopta pe pinguinii cărora le fug gheţurile de sub picioare.
După ce toată viaţa lui s-a folosit de oamenii mari pentru a ajunge proprietar de multe case, şef de inspectorat şcolar, primar, preşedinte de partid şi preşedinte de ţară, Klaus Iohannis a ajuns să se folosească de copii. Măcar de le-ar mulţumi acestora pentru sprijinul acordat, invitându-i la o plimbare cu schiurile sau cu bicicleta ori la o partidă de golf. Însă, nicio şansă, pentru că ei, copiii, trebuie să înveţe, că doar nu degeaba le-a creat el, marele preşedinte, „România educată”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Regele Charles a vorbit despre efectele adverse ale tratamentului pentru cancer, în timpul unei vizite în Hampshire. Monarhul îi transferă oficial Prințului William rolul de colonel-șef al Corpului Aerian al Armatei
-
Melinda Gates părăseşte fundaţia înfiinţată împreună cu fostul soţ
-
Cine va fi succesorul lui Putin?
-
Israelienii strămutaţi se pot întoarce acasă dacă se încheie războiul din Gaza, susţine Hezbollah
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: VIDEO. OpenAI lansează „GPT-4o”, fratele mai mic și mai deștept al lui GPT-4. Cu ce impresionează noul model A.I., gratuit pentru toți utilizatorii
Citește pe www.zf.ro: ZF LIVE. De ce nu mai vor românii să cumpere apartamente? Cum explică unul dintre cei mai mari jucători din piaţă VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Melinda French Gates părăsește Fundația Gates, la peste 20 de ani de la înființarea ei. Cum a reacționat Bill Gates
ZF LIVE. De ce nu mai vor românii să cumpere apartamente? Cum explică unul dintre cei mai mari jucători din piaţă VIDEO
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
PROSPORT.RO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe