Bashar al-Assad, dispus să analizeze un plan de pace elaborat de emisarul ONU

Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, a anunţat luni că este pregătit să analizeze un plan care propune încetarea luptelor în regiunea Alep.

228 afișări
Imaginea articolului Bashar al-Assad, dispus să analizeze un plan de pace elaborat de emisarul ONU

Bashar al-Assad, dispus să analizeze un plan de pace elaborat de emisarul ONU (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Preşedintele Bashar al-Assad a fost informat de emisarul ONU pentru Siria, Steffan de Mistura, în legătură cu principalele puncte ale iniţiativei vizând încetarea luptelor în regiunea Alep", anunţă Preşedinţia Siriei.

"Preşedintele consideră că planul merită analizat şi că sunt necesare eforturi pentru restabilirea securităţii în zona Alep", continuă Preşedinţia.

Steffan de Mistura a exprimat determinarea de a continua eforturile cu toate părţile beligerante în vederea depăşirii obstacolelor pentru restabilirea securităţii în Siria. Pe 30 octombrie, emisarul Naţiunilor Unite a propus instaurarea unor zone demilitarizate pentru a permite distribuirea asistenţei umanitare.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei siriene şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului este, potrivit estimărilor ONU, de aproape 200.000 de morţi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici