- Home
- Externe
- CAIRO, (26.01.2014, 00:56)
- Anna Primac
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Bilanţul confruntărilor de sâmbătă din Egipt a ajuns la 29 de morţi
Cel puţin 29 de persoane au fost ucise sâmbătă în confruntări, în cursul unor manifestaţii din Egipt, unde islamişti şi simpatizanţi ai puterii, susţinuţi de armată, au defilat sărbătorind trei ani de la revolta din 2011, când Hosni Mubarak a fost îndepărtat de la putere.
162 afișări
Bilanţul confruntărilor de sâmbătă din Egipt a ajuns la 29 de morţi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
De asemenea, cel puţin 168 de persoane au fost rănite, iar peste 700 de manifestanţi au fost arestaţi.
Este vorba de una dintre cele mai sângeroase zile din ultimele şapte luni în Egipt, ţara fiind profund divizată şi afectată de proteste violente după destituirea de către armată, la 3 iulie, a preşedintelui islamist Mohamed Morsi.
Mai mulţi militari şi poliţişti au fost mobilizaţi, în special, în Piaţa Tahrir din Cairo, epicentrul revoltei din 2011.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Putin se va întâlni cu Xi Jinping la Beijing. Ce mize are întâlnirea celor doi lideri în contextul conflictelor globale
-
Ambasadoarea SUA la Bucureşti: România devine mai stabilă, mai transparentă şi mai predictibilă pentru investitori. Aderarea la OECD va fi un mare salt înainte. Cine are viză de America să vină să şi-o reînnoiască chiar dacă este luată anul trecut.
-
Acţiunile „meme” au explodat din nou. Energia anilor 2021 din jurul GameStop, reprodusă şi în 2024
-
Gafă a premierului la un eveniment la Constanţa. Ciolacu s-a adresat „onoratei instanţe”
În capitală, sute de manifestanţi au fost dispersaţi de poliţie cu ajutorul gazelor lacrimogene.
"Jos armata!", "Poporul vrea căderea regimului", au scandat sâmbătă sute de susţinători ai lui Morsi.
"Sunt aici pentru a susţine armata şi poliţia", a afirmat din partea sa un opozant al lui Morsi, Sayyed Abdallah.
- Noi atentate împotriva poliţiei
"Poporul cere ca Fraţii Musulmani să fie executaţi", au scandat manifestanţi care fluturau portete ale generalului Abdel Fattah al-Sissi, care şi-a anunţat intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale din 2014.
Potrivit autorităţilor, 12 persoane au fost rănite sâmbătă, în urma a două atentate atentate care au vizat poliţia.
Un atentat cu maşină-capcană vizând o bază a poliţiei s-a soldat cu cel puţin nouă răniţi, la Suez, în nord-estul Egiptului, potrivit Ministerului egiptean de Interne, care a dezminţit o informaţie anterioară potrivit căreia atacul a fost comis cu rachetă.
"Regimul (de la Cairo) dispune de o susţinere considerabilă. Majoritatea cetăţenilor se implică activ în viaţa politică", a apreciat Michael Hanna, expert al grupului de reflecţie The Century Foundation, care are sediul în Statele Unite.
"Totuşi, încă există focare de rezistenţă şi el (regimul) a ales o reprimare violentă" a acestora, a adăugat expertul.
Recent, Guvernul egiptean i-a îndemnat pe cetăţeni să se adune pentru a comemora "Revoluţia din 25 ianuarie" 2011" şi pentru a susţine "războiul împotriva terorismului". Autorităţile de la Cairo califică drept "teroristă" confreria Fraţii Musulmani.
Citește pe alephnews.ro: 4 oi au fost înscrise într-o școală din Franța. Ce explicație are instituția
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
VIDEO. Antony Blinken face show într-un bar din Kiev, după întâlnirea cu Zelenski. Secretarul de stat al SUA cântă la chitară „Rocking to the Free World”
Urmează o nouă furtună financiară: Legendarul Warren Buffett deja şi-a pus deoparte aproape 200 de mld. de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a făcut doi copii
PROSPORT.RO
Care este cel mai SĂNĂTOS înlocuitor pentru zahăr, potrivit dr. Vlad Ciurea. Principalul avantaj este că nu schimbă gustul alimentelor
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:59
-
astăzi, 12:52
Gafă a premierului la un eveniment la Constanţa. Ciolacu s-a adresat „onoratei instanţe”