- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
California: Cel puţin zece răniţi, după o explozie la un hotel în construcţie
Cel puţin zece persoane au fost grav rănite, luni, în urma unei explozii la un hotel aflat în construcţie din San Diego (California, vest), potrivit autorităţilor locale.
Deflagraţia a avut loc la un hotel aparţinând lanţului Hilton, într-un cartier din apropierea portului, în jurul orei locale 14.00 (24.00, ora României), a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei din San Diego.
Cauza exploziei este deocamdată incertă, însă, potrivit autorităţilor, nu există elemente care să indice că ar fi vorba de o mână criminală.
Suflul exploziei a proiectat resturi de geam şi metal pe întreaga suprafaţă a construcţiei, fiind resimţit la câţiva kilometri, au precizat mai mulţi martori.
ULTIMELE ȘTIRI
-
China efectuează cea mai mare restructurare a armatei din ultimul deceniu. Ce înseamnă mișcarea lui Xi Jinping
-
Premierul italian Giorgia Meloni şi-a anunţat candidatura la alegerile europene
-
Doi ucraineni au fost ucişi în Germania. Un rus a fost reţinut
-
Cinci sturioni capturaţi de braconieri au fost eliberaţi în apă de poliţiştii de frontieră
Victimele, aparent muncitorii care lucrau pe şantier, au primit îngrijiri medicale pentru arsuri, tăieturi şi contuzii. Două dintre victime se află în stare critică, iar opt au suferit răni grave, au precizat pompierii.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO