- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Casa Albă: Nu există indicii privind expedierea altor colete-capcană
Consilierul preşedintelui american Barack Obama împotriva terorismului, John Brennan, a declarat că nu există "nici un indiciu că ar fi şi alte (colete-capcană) în circulaţie", după descoperirea, vineri, a două bombe expediate din Yemen cu destinaţia Statele Unite.
Consilierul preşedintelui american Barack Obama împotriva terorismului, John Brennan (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"La ora actuală, nu avem nici un indiciu că ar fi şi altele în circulaţie", a declarat duminică Brennan, în cadrul emisiunii "Meet the Press" de la postul de televiziune NBC. El a precizat că administraţia a luat măsurile necesare pentru cazul în care ar exista şi altele.
Două colete-capcană, care conţineau suficient explozibil pentru a doborî un avion, au fost descoperite vineri în avioane cargo din Marea Britanie şi Dubai.
Aceste colete, expediate din Yemen prin serviciile de mesagerie FedEx şi UPS, descoperite datorită serviciilor de informaţii saudite, erau adresate unor sinagogi din Chicago, în Statele Unite.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Warren Buffett compară Inteligența Artificială cu armele nucleare. Compania lui Buffett a început să folosească A.I.
-
Punctul de trecere a frontierei Rafah a fost închis din cauza prezenţei tancurilor israeliene
-
Nicu Ştefănuţă: Campania electorală este nedreaptă, partidele au milioane de euro de la buget
-
Israel cere Statelor Unite să oprească finanţarea către ONU dacă organizaţia recunoaşte Palestina
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:20
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 804. Vladimir Putin este învestit oficial pentru un nou mandat la conducerea Rusiei / Ucraina îşi propune să finalizeze acordul de securitate cu SUA în luna mai / Putin: Rusia este dispusă să colaboreze cu Occidentul
-
astăzi, 13:14
Sub 100 de cazuri noi de COVID-19 în ultima săptămână, în România