Dalai Lama: Obama a primit "puţin cam devreme" Premiul Nobel pentru Pace

Dalai Lama consideră că preşedintele SUA, Barack Obama, a primit "puţin cam devreme" Premiul Nobel pentru Pace, informează Sky News.

62 afișări
Imaginea articolului Dalai Lama: Obama a primit "puţin cam devreme" Premiul Nobel pentru Pace

Dalai Lama: Obama a primit "puţin cam devreme" Premiul Nobel pentru Pace (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Liderul spiritual tibetan, stabilit în exil, a primit Premiul Nobel pentru Pace în urmă cu 20 de ani, pentru rezistenţa paşnică faţă de ocupaţia chineză din Tibet.

Barack Obama se află în Norvegia pentru a primi distincţia acordată în primul an de mandat.

"Dacă este să fim realişti, s-ar putea să fie puţin cam devreme, dar nu contează, pentru că Barack Obama este o persoană foarte capabilă. Uneori astfel de persoane se bazează pe sfaturile altora, aşa cum a făcut fostul preşedinte Bush junior; ca fiinţă umană chiar îl iubesc, o persoană minunată, foarte cinstită, foarte sinceră. Dar, din cauza sfaturilor consilierilor, unele din politicile lui au fost un dezastru", afirmă Dalai Lama, avertizându-l pe Barack Obama să nu se bazeze prea mult pe consilieri.

Liderul spiritual tibetan consideră că Barack Obama este "tânăr şi plin de energie".

"Cred că Premiul Nobel pentru Pace îl încurajează şi îi conferă mai multă responsabilitate morală", precizează Dalai Lama.

Barack Obama a refuzat de curând o întâlnire cu Dalai Lama la Washington, analiştii explicând atitudinea sa prin faptul că liderul american urma să se deplaseze apoi în China.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici