- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Discuţii NATO-Rusia, pentru instalarea unui reprezentant FSB la Bruxelles
Rusia şi NATO poartă discuţii privind instalarea la Bruxelles a unui reprezentant al serviciilor de informaţii ruse (FSB), în vederea intensificării cooperării antiteroriste, au declarat, joi, surse diplomatice.
Discuţii NATO-Rusia, pentru instalarea unui reprezentant FSB la Bruxelles (Imagine din arhiva Mediafax Foto/AFP)
"Au loc discuţii privind numirea unui reprezentant al FSB, care să aibă sediul la Bruxelles, pentru a asigura legătura cu NATO în probleme de antiterorism", a declarat un membru al delegaţiei ruse la Alianţa Nord-Atlantică.
"Rămân de negociat detaliile practice, în principal trebuie stabilit dacă va fi acreditat la NATO sau în Belgia", a adăugat sursa citată.
Un oficial NATO a confirmat că "nu există o opoziţie de principiu în ceea ce priveşte desemnarea unui reprezentant al FSB", afirmând însă că "aranjamentele privind acest post sunt în curs de stabilire".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Raisi s-a prăbușit în nord-vestul țării
-
Economia României frânează neaşteptat în primul trimestru din 2024. Evoluţia pune sub semnul întrebării prognozele economiştilor de creştere economică de 3% sau de peste 3% în 2024
-
Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului
-
Decizia finală privind extrădarea lui Julian Assange în SUA ar putea fi luată luni
"Există contacte foarte frecvente" între NATO şi Rusia, în special în probleme legate de terorism, a adăugat sursa citată. "Săptămâna trecută, au venit experţi ruşi" la sediul din Bruxelles al Alianţei Nord-Atlantice, pentru "a discuta despre un schimb de informaţii secrete", a spus oficialul citat, refuzând să precizeze subiectul acestora.
După tensiunile provocate de războiul ruso-georgian din august 2008 şi cele determinate de proiectul american antirachetă din Europa, relansarea coooperării dintre Moscova şi Occident a fost subiect central al ultimelor reuniuni ale ambasadorilor NATO şi Rusiei.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO