Efectul crizei din Belarus. Germania suspendă zborurile companiilor ruse

  • Germania suspendă zboruri ale companiilor ruse, în contextul crizei generate de incidentul aerian din Belarus.
  • Rusia "nu a acordat la timp" autorizaţii pentru două curse aeriene ale companiei Lufthansa spre Rusia, prin ocolirea spaţiului aerian belarus.
  • Ministerul german al Transporturilor a refuzat autorizaţii pentru curse ale companiilor ruse.
1691 afișări
Imaginea articolului Efectul crizei din Belarus. Germania suspendă zborurile companiilor ruse

Germania a decis, miercuri seară, suspendarea curselor companiilor aeriene din Rusia ca reacţie la refuzul Moscovei de a acorda autorizaţii unor zboruri ale companiei Lufthansa, în contextul crizei generate de incidentul aerian din Belarus.

Autoritatea aeronautică rusă "nu a acordat la timp" autorizaţii pentru două curse aeriene ale companiei Lufthansa spre Rusia, prin ocolirea spaţiului aerian belarus, astfel că zborurile au fost anulate, anunţă Ministerul german al Transporturilor.

"Pe baza principiului reciprocităţii, Germania nu acordă autorizaţii pentru zboruri ale companiilor ruse", astfel că vor fi anulate curse ale companiilor Aeroflot şi S7.

Rusia este principalul susţinător al Administraţiei autoritariste din Belarus, condusă de preşedintele Aleksandr Lukaşenko.

Uniunea Europeană a condamnat dur atitudinea regimului din Belarus, care a forţat aterizarea unui avion pentru arestarea unui jurnalist disident, şi a exprimat susţinere pentru impunerea de noi sancţiuni. Consiliul European a îndemnat companiile aeriene din Uniunea Europeană să evite survolarea Belarusului.

Moscova nu a acceptat modificarea rutelor unor zboruri spre Rusia astfel încât să evite Belarusul.

Un avion al companiei Ryanair care zbura din Grecia spre Lituania a fost forţat să aterizeze pe 23 mai în capitala Belarusului. Decizia de aterizare a fost justificată prin presupusa primire a unui mesaj care avertiza că la bord ar fi o bombă. Un activist al opoziţiei din Belarus, Raman Pratasevich, şi partenera lui, Sofia Sapega, au fost reţinuţi imediat după aterizarea avionului la Minsk, iar ulterior au fost plasaţi în arest preventiv.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici