Galerie Foto: 10 aeronave americane pentru atac. Gardienii NATO ai cerului

O galerie foto cu cele mai puternice aeronave din Forţele Aeriene ale Statelor Unite ale Americii - avioane de vânătoare, bombardiere, avioane de luptă multirol.

19936 afișări
Imaginea articolului Galerie Foto: 10 aeronave americane pentru atac. Gardienii NATO ai cerului

Sursa Foto-Wikipedia Commons

Iată un top10 aeronave americane care servesc rolul de gardieni ai cerului din spaţiul NATO: 

1. F-16C/D Fighting Falcon este un avion de luptă multirol dezvoltat de General Dynamics din anul 1978. Au fost fabricate peste 4.600 de exemplare. Forţele aviatice americane deţin 934. F-16 oferă capabilităţi interoperabile avansate care îmbunătăţesc parteneriatele cu aliaţii. Costul său accesibil al ciclului de viaţă îi permite lui F-16 să rămână unul dintre cele mai bune avioane din generaţie a patra. Noile modele F-16  beneficiază de îmbunătăţiri structurale şi de capabilităţi care pot funcţiona până în anul 2060. Cel mai nou model, F-16 Block 70/72, are un sistem radar avansat,  navigaţie GPS de precizie, sistemul automat de prevenire a coliziunilor la sol, vizibilitate mai bună, un stick de control montat lateral pentru a uşura controlul în timpul manevrelor, un scaun pentru paraşutare şi un sistem relaxat de stabilitate statică care asigură agilitatea aeronavei. F-16 are un tun intern M61 Vulcan. A fost conceput ca un avion de luptă pe timp de zi, indiferent de condiţile meteo. A fost achiziţionat de 25 de naţiuni precum România, Belgia, Singapore, Egipt,Turcia, Grecia, Iordania, Olanda şi Coreea de Sud.

Sursa Foto-Wikipedia Commons

 

2.F-35 Lightning II este un avion militar de asalt monoloc, din generaţia a cincea de avioane militare, cu un singur motor, multirol (atac la sol, recunoaştere aeriană şi misiuni de apărare a spaţiului aerian, care poate executa misiuni de bombardare strategică şi lupte aeriene). A fost proiectat de SUA, Marea Britanie, Australia, Canada, Italia, Norvegia, Danemarca, Ţările de Jos şi fosta Turcia şi alţi parteneri guvernamentali. F-35 are trei modele principale: F-35A cu decolare şi aterizare convenţională, F-35B cu decolare pe distanţă scurtă şi aterizare pe verticală şi F-35C variantă având baza pe portavioane, care decolează cu ajutorul catapultei cu abur şi aterizează frânat de cârlig de coadă. Avionul a fost proiectat şi construit de o echipă de specialişti din industria aerospaţială, condusă de Lockheed Martin. Livrările de F-35 pentru armata SUA sunt programate să se deruleze până în 2037. F-35 a intrat în serviciul aviaţiei americane din iulie 2015.Se estimează că aeronava va funcţiona până în 2070 şi este menit să înlocuiască F-16. Au fost fabricate 283 de exemplare până în prezent. 

Sursa Foto-Wikipedia Commons

3. A-10 Thunderbolt II este un avion cu reacţie, monoloc, bimotor şi cu aripă dreaptă, dezvoltat de compania americană Fairchild-Republic pentru Forţele Aeriene ale Statelor Unite din anul 1977, în 281 exemplare. Scopul acestui avion de atac la sol este de a oferi suport aerian de apropiere forţelor terestre, prin atacarea de la joasă înălţime a tancurilor, a vehiculelor blindate sau a altor ţinte de la sol. Acest avion poate avea un rol de a crea interdicţie aeriană limitată. Este primul avion al forţelor aeriene americane conceput exclusiv pentru suport aerian de apropiere. 

 

Sursa Foto-Wikipedia Commons

4.MQ-9 Reaper este un vehicul aerian fără pilot capabil de operaţiuni de zbor, controlat de la distanţă sau autonom, dezvoltat de General Atomics Aeronautical Systems pentru Forţele Aeriene ale Statelor Unite, introdus în serviciu din 2007. Această dronă a fost folosită în uciderea generalului iranian Qasem Soleimani în ianuarie 2020 la ordinul preşedintelui Donald Trump. 

Sursa Foto-Wikipedia Commons

5. F-15 Eagle, produs de McDonnell Douglas şi intrat în serviciul Statelor Unite din 1976, este un avion bimotor cu postcombustie, capabil de zbor de noapte, pe toate condiţiile meteo, proiectat să penetreze spaţiul aerian inamic, să obţină şi să menţină superioritatea aeriană. Au fost fabricate 234 de exemplare. 

Sursa Foto-Wikipedia Commons

6. F-15E Strike Eagle este un avion de luptă multirol modern, introdus în forţele aviatice din 1989, proiectat pentru a ataca ţinte inamice la sol adânc în spatele liniilor inamice. Este o versiune aer-sol a avionului de vânătoare F-15 Eagle şi se poate distinge de celelalte variante datorită camuflajului întunecat, precum şi rezervoarelor de carburant montate langă rampele de admisie.România şi Bulgaria au achiziţionat câteva exemplare. 

Sursa Foto-Wikipedia Commons

 

 

7. Produs de Lockheed Martin/Boeing şi introdus din 2005, F-22 Raptor este un avion de vânătoare cu un singur loc şi face parte din generaţia a cincea de avioane militare care dispun de supermanevrabilitate şi tehnologie stealth. A fost proiectat în primul rând ca un avion de vânătoare cu superioritate aeriană,dar poate efectua şi atacuri la sol, poate folosi arme eletronice şi are rolul de interceptare a semnalelor inamice. Au fost fabricate 186 de exemplare. 

 

Sursa Foto-Wikipedia Commons

 

8. Sikorsky UH-60 Black Hawk este un elicopter american multi-scop, introdus în Armata Statelor Unite din 1979. Numit după un lider de război nativ american Black Hawk , UH-60A a înlocuit Bell UH-1 Iroquois ca elicopter tactic de transport al armatei. Aceast model a fost ulterior produs şi utilizat pentru război electronic şi operaţiuni speciale, fiind fabricat în 1443 exemplare. 

 

Sursa Foto-Wikipedia Commons

 

9.Boeing AH-64 Apache este un elicopter de atac american cu două motoare turboax,  tren de aterizare cu  roată la coadă şi cu cabină de pilotaj pentru doi piloţii. Dispune de o suită de senzori montaţi pe nas pentru  ţintă şi sisteme de viziune pe timp de noapte . Este înarmat cu un tun M230 de 30 mm  purtat între trenul principal de aterizare, rachete AGM-114 Hellfire şi Hydra 70.  

 

Sursa Foto-Wikipedia Commons

10. B-2 Spirit  este un bombardier strategic american de tip stealth dezvoltat de compania Northrop Grumman şi este cel mai scump avion din lume construit vreodată, căci producţia fiecărui exemplar costă 2.5 miliarde de dolari, existând doar 21 de aeronave construite în lume. Poate transporta şi lansa bombe obişnuite şi bombe nucleare. Este un bombardier greu observabil, strategic, cu rază lungă de acţiune, capabil să pătrundă prin scuturi sofisticate şi dense de apărare aeriană, neputând fi detectat de radare. B-2 Spirit este capabil de misiuni de atac la toată altitudinea de până la 15.240m, cu o rază de acţiune de peste 11.112km fără combustibil, având posibilitatea de a zbura în orice punct al lumii în câteva ore.

Sursa Foto-Wikipedia Commons

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici