Georgia denunţă un acord între Rusia şi Osetia de Sud, acuzând Moscova că încearcă ANEXAREA regiunii separatiste

Administraţia de la Tbilisi a condamnat semnarea unui acord de frontieră între Moscova şi Osetia de Sud, acuzând Rusia că încearcă să anexeze regiunea separatistă georgiană, relatează site-ul publicaţiei Moscow Times.

15903 afișări
Imaginea articolului Georgia denunţă un acord între Rusia şi Osetia de Sud, acuzând Moscova că încearcă ANEXAREA regiunii separatiste

Georgia denunţă un acord între Rusia şi Osetia de Sud, acuzând Moscova că încearcă anexarea regiunii (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

În anul 2008, Georgia, care speră să adere la NATO, a fost implicată într-un conflict cu Rusia privind suveranitatea asupra regiunilor separatiste Osetia de Sud şi Abhazia. La finalul confruntărilor, Moscova a recunoscut independenţa celor două teritorii georgiene.

În noiembrie 2014, Rusia a semnat un acord de "parteneriat strategic" cu Abhazia, la şapte luni după anexarea regiunii ucrainene Crimeea.

Moscova a anunţat că vrea un acord similar în sensul integrării serviciilor de securitate din Osetia de Sud, iar ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a semnat miercuri un acord preliminar.

"Este vorba de o nouă acţiune îndreptată împotriva suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Georgiei", a reacţionat Ministerul georgian de Externe, scrie The Moscow Times.

Abhazia şi Osetia de Sud sunt dependente de asistenţa financiară oferită de Rusia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici