Gravuri rupestre vechi de 8000 de ani, descoperite în Arabia Saudită

Cercetători au descoperit în Arabia şi Iordania gravuri rupestre care arată structuri numite "zmeie deşertice", folosite pentru a vâna animale.

951 afișări
Imaginea articolului Gravuri rupestre vechi de 8000 de ani, descoperite în Arabia Saudită

SEBAP & Crassard et al. 2023 PLOS One/DALL-E

Gravurile ar putea fi cele mai vechi diagrame la scară mare din istoria umană, potrivit unui nou studiu.

Zmeiele deşertice erau  zone mari de teren înconjurate de ziduri de piatră, cu gropi în interior.

Vânători-culegătorii îndrumau animalele, cum ar fi gazelele, spre zmeie, printr-un coridor îngust, unde erau prinse şi uşor de ucis.

Gravurile rupestre arată forma şi dimensiunea zmeielor, precum şi nişte stele şi linii care ar putea reprezenta traseul animalelor sau al vânătorilor, scrie LiveScience

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici