- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Locuinţa unei alte familii de români a fost atacată la Belfast
Casa unei alte familii de români din Belfast a fost atacată în noapte de miercuri spre joi, după ce peste 100 de români au fost nevoiţi să se mute în locuinţe temporare din cauza acestor incidente, relatează BBC News Online.
Locuinţa unei alte familii de români a fost atacată la Belfast (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Atacul s-a produs la ora locală 23.00 (joi, 01.00 ora României), în estul oraşului Belfast, pe strada Upper Newtownards. Potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei din Irlanda de Nord, citat de ediţia electronică a Belfast Telegraph, nimeni nu a fost rănit, fiind spartă doar fereastra de la baie a locuinţei.
Poliţia a confirmat pentru BBC că incidentul este analizat ca o "infracţiune comisă din ură". Poliţistul Chris Noble a declarat că toată lumea ar fi putut face mai mult. "Sunt persoane aici care ştiu care sunt cei implicaţi în atacurile iniţiale", a declarat el.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Elicopterul care îl transporta pe președintele iranian Raisi ar fi fost implicat într-un accident. Elicopterul ar fi aterizat forțat în nord-vestul țării / Starea lui Raisi este încă necunoscută
-
Economia României frânează neaşteptat în primul trimestru din 2024. Evoluţia pune sub semnul întrebării prognozele economiştilor de creştere economică de 3% sau de peste 3% în 2024
-
Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului
-
Decizia finală privind extrădarea lui Julian Assange în SUA ar putea fi luată luni
Consulul României la Belfast, Mihai Delcea, urmează să se întâlnească, joi, cu secretarul de stat pentru Dezvoltare Socială, Margaret Ritchie, pentru a discuta despre atacurile rasiste din sudul Belfastului, din cauza cărora 20 de familii de români au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele.
Acestea s-au refugiat marţi seară într-o biserică, iar miercuri, cele mai multe familii de români, ai căror membri sunt de etnie romă, au fost cazate temporar la centrul de odihnă Ozone din sudul Belfastului. Potrivit lui Ritchie, familiile pot sta în locuinţele temporare pentru cel puţin o săptămână.
Numeroşi politicieni, inclusiv premierul britanic Gordon Brown, au condamnat aceste atacuri.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO