- Home
- Externe
- NEW YORK, (25.09.2013, 06:42)
- Valentin Vidu - Mediafax
Manifestaţie împotriva preşedintelui iranian în faţa sediului ONU de la New York. Rohani: Iranul nu este o ameninţare pentru lume
Opozanţi ai preşedintelui iranian, scandând "Rohani, nu, nu, nu", au manifestat marţi în faţa clădirii ONU la New York, unde preşedintele Statelor Unite Barack Obama s-a declarat pregătit să ofere o şansă căii diplomatice cu Teheranul.
Urmărește
328 afișări
Hassan Rohani (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Nimeni nu este liber atât timp cât unii sunt oprimaţi" sau "Rohani, moderat criminal", se putea citi pe pancarte.
"Statele Unite trebuie să acţioneze, tăcerea nu este o opţiune", au subliniat participanţii la miting, între 1.000 şi 1.500 potrivit unui jurnalist AFP, "câteva sute" potrivit organizatorilor.
În opinia lui Ali Safavi, unul dintre liderii Consiliului Naţional al Rezistenţei Iraniene (CNRI, în cadrul căruia Mujahedinii Poporului sunt principala componentă), "istoria va spune că Statele Unite au ales tabăra greşită, în loc să apere poporul iranian", în cazul în care vor accepta să înceapă negocieri cu preşedintele Hassan Rohani.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Misterul accidentului aviatic din Coreea de Sud se adânceşte. Datele de zbor şi înregistrările audio s-au oprit cu 4 minute înainte de accident. Investigator: "Este rar"
-
ANALIZĂ ZF. În România importurile asigură 60% din consumul de produse lactate în România
-
Ion Cristoiu: O moştenire a Războiului Rece: NATO
"Este suficient să priveşti înapoi pentru a înţelege că nu există nicio moderaţie din partea regimului", a declarat el pentru AFP.
Manifestaţia a început în timp ce preşedintele american se adresa, de la tribuna Adunării Generale a ONU, apreciind că Rohani, învestit recent, a primit un "mandat pentru a urma o cale mai moderată" decât predecesorul său ultraconservator Mahmoud Ahmadinejad.
În primele rânduri, manifestanţi purtau tricouri cu fotografiile a 52 de persoane ucise pe 1 septembrie în tabăra de refugiaţi iranieni de la Ashraf, în Irak.
"ONU şi Statele Unite nu şi-au onorat promisiunea de a proteja" tabăra, a deplâns Farzad Mahmoud, un iranian venit expres cu familia din Virginia (est) pentru a "nu rămâne tăcuţi".
La tribună s-au succedat o serie de vorbitori americani, inclusiv fostul congresmen Patrick Kennedy, fostul primar al New York-ului Rudy Giuliani şi fostul ambasador la ONU John Bolton.
Aclamată de manifestanţi, preşedinta CNRI Maryam Radjavi a vorbit în direct de la Paris, calificând o "ruşine" atitudinea ONU şi Statelor Unite, care au acceptat să îl primească pe Rohani.
Erau de asemenea prezenţi manifestanţi sirieni. "Am venit de la Dubai, pentru a aminti lumii că poporul nostru suferă", a declarat pentru AFP unul dintre ei, insistând să nu-i fie dezvăluită identitatea, de frica unor represalii asupra membrilor familiei care trăiesc în continuare la Damasc. "Luptăm împotriva aceluiaşi lucru: dictatura", a subliniat el.
Iranul "nu este o ameninţare pentru lume", a declarat Rohani la ONU
Preşedintele iranian Hassan Rohani a dat asigurări marţi, la tribuna ONU, că ţara sa nu reprezintă "absolut deloc o ameninţare pentru lume", îndemnându-l pe Barack Obama să îi ignore pe cei care promovează războiul şi să privilegieze negocierile.
"Dacă (Statele Unite) evită să urmărească interesele pe termen scurt ale grupurilor de presiune prorăzboi, vom putea găsi un cadru în care să ne gestionăm diferenţele", a spus el în discursul susţinut în faţa membrilor Adunării Generale a ONU, pronunţat după câteva ore de la cel al preşedintelui american.
"Republica islamică Iran va acţiona în mod responsabil în privinţa securităţii regionale şi internaţionale", a continuat Rohani, care a denunţat cu virulenţă sancţiunile impuse ţării sale.
Iranul "este pregătit să coopereze (...) bilateral şi multilateral cu alţi actori responsabili", a continuat noul preşedinte iranian, reafirmând că ţara sa nu intenţionează să se doteze cu arma nucleară.
"Apărărm pacea bazată pe democraţie şi buletinul de vot în întreaga lume, inclusiv în Siria, Bahrain şi în alte ţări din regiune", a continuat el. "Nu există soluţii violente la crizele din lume", a subliniat el.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: FT: Donald Trump și-a revizuit promisiunea de campanie de a pune capăt războiului din Ucraina în „24 de ore”
Citește pe www.zf.ro: Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
J-Hope, membrul BTS, pleacă în turneul „Hope on the Stage”. Este primul turneu solo după încheierea serviciului militar
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Vine iarna în România! Orașele în care ninge săptămâna viitoare, potrivit meteorologilor Accuweather
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe