- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Negocieri eşuate între oficiali militari de la Seul şi Phenian
Oficialii militari de la Seul şi Phenian au pus capăt, miercuri, celor două zile de negocieri, referitoare în special la două incidente grave petrecute în 2010, fără a ajunge la un acord, a anunţat agenţia sud-coreeană Yonhap.
Negocieri eşuate între oficiali militari de la Seul şi Phenian (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Ministerul sud-coreean al Apărării a declarat că nu poate confirma această informaţie pentru moment.
Această întâlnire între cei doi vecini a fost prima de la bombardarea, în noiembrie, a unei insule din Coreea de Sud de către forţele nord-coreene, care a amplificat tensiunile dintre cele două ţări.
Negocierile urmau să fixeze data, locul şi ordinea de zi a unei întâlniri viitoare cu interlocutori de nivel înalt, probabil miniştrii Apărării.
"Aceste discuţii au eşuat din cauza diferendelor privind ordinea de zi", potrivit unui oficial din cadrul ministerului, citat de Yonhap. "Acestea s-au încheiat fără să fie fixată o dată pentru o nouă întâlnire de acest tip", a adăugat el.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Un loc de parcare din Amsterdam se vinde cu 500.000 de euro. Cum se justifică prețul
-
Războiul din Ucraina, ziua 801. Rusia protestează faţă de declaraţiile făcute de Madron şi de Cameron: escaladare directă / Ucraina a lansat ghidul pentru Olimpiadă: sportivii nu au voie să dea mâna cu ruşii
-
Eurovision 2024: Croaţia, Elveţia şi Ucraina sunt favorite
-
Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 06:51
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 801. Rusia protestează faţă de declaraţiile făcute de Madron şi de Cameron: escaladare directă / Ucraina a lansat ghidul pentru Olimpiadă: sportivii nu au voie să dea mâna cu ruşii
-
ieri, 23:08
Război civil în Myanmar. Militarii aflaţi la putere le interzic bărbaţilor să lucreze în străinătate