Obama, criticat de McCain pentru că nu a făcut armata
Aspirantul republican la Casa Albă, John McCain, a lansat un nou atac la adresa lui Barack Obama, candidat la învestitura democrată, declarând că acesta nu a efectuat serviciul militar.

Barack Obama (Imagine: Mediafax Foto)
McCain, fost pilot în marina americană şi prizonier în războiul din Vietnam, l-a atacat pe Barack Obama, după ce acesta l-a criticat că s-a opus unei legi care ar fi extins beneficiile pentru veterani.
"E tipic şi ofensator ca senatorul Obama să folosească Senatul pentru a lansa atacuri ieftine împotriva unui opozant şi pentru a obţine un avantaj uşor într-o problemă pe care nu o poate înţelege", a spus McCain, care nu a fost prezent la vot deoarece se afla în campanie, în California.
Senatul a aprobat noua legislaţie care, în opinia administraţiei George W. Bush şi a republicanilor, ar putea încuraja părăsirea serviciului militar, într-o perioadă în care armata americană poartă războaie în Irak şi Afganistan.
"Nu voi accepta ca senatorul Obama, care nu a simţit responsabilitatea de a servi ţara sa în uniformă militară, să îmi dea lecţii în relaţia mea cu cei care au făcut acest lucu", a ripostat McCain.
Statutul de erou al lui McCain, care a fost prizonier timp de cinci ani şi jumătate în Vietnam, este unul dintre avantajele pe care le acesta le are, mizând pe susţinerea veteranilor de război.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




PROSPORT.RO

CANCAN.RO


