Obama: Preşedintele rus este Dmitri Medvedev, nu Vladimir Putin

Preşedintele american, Barack Obama, şi-a exprimat luni, la Moscova, încrederea în omologul său rus, Dmitri Medvedev, subliniind că discută înainte de toate cu el, în calitate de preşedinte, şi nu cu premierul Vladimir Putin.

17 afișări
Imaginea articolului Obama: Preşedintele rus este Dmitri Medvedev, nu Vladimir Putin

Obama: Preşedintele rus este Dmitri Medvedev, nu Vladimir Putin (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Pe parcursul întâlnirii din aprilie la Londra cu Medvedev şi a celei de luni, de la Moscova, precum şi a convorbirilor telefonice, "l-am găsit direct, profesional, clar în privinţa interesului ruşilor, dar încearcă de asemenea să afle care sunt interesele Statelor Unite", a declarat Obama în conferinţa de presă la Moscova alături de omologul său rus.

"Da, am încredere în faptul că preşedintele Medvedev va asculta, va negocia într-o manieră constructivă, dar şi că îşi va respecta angajamentele asumate" prin acordurile încheiate, a precizat acesta.

El a dezvăluit că micul dejun de marţi cu fostul preşedinte, Vladimir Putin, va fi prima întâlnire cu cel care trece drept adevăratul lider la Moscova.

"După câte îmi dau seama, preşedintele Medvedev este preşedinte, iar premierul Putin este premier", a precizat acesta.

"Ceea ce mă interesează, este să tratez direct cu omologul meu, preşedintele, şi să întind mâna premierului Putin şi tuturor celorlalte sectoare influente ale societăţii ruse", a conchis Obama.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici