- Home
- Externe
- VATICAN, (17.04.2015, 18:50)
- Valentin Vidu - Mediafax
Papa Francisc doreşte să efectueze o escală în Cuba în septembrie, înainte sau după vizita în SUA
Papa Francisc doreşte să efectueze o escală în Cuba, la dus sau după vizita prevăzută în Statele Unite în septembrie, a anunţat Vaticanul vineri, relatează agenţia Ansa în pagina electronică.

Papa Francisc (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Însă Federico Lombardi, un purtător de cuvânt al Vaticanului, a subliniat că încă nu a fost luată o decizie în acest sens.
Suveranul Pontif american a jucat rolul de mediator în recenta relansare a relaţiilor dintre Statele Unite şi regimul comunist din Cuba.
"Papa a luat în considerare ideea unei escale în Cuba în timpul viitoarei sale vizite în Statele Unite", a declarat Lombardi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Franţa şi Marea Britanie propun un armistiţiu de o lună în Ucraina
-
Crin Antonescu, întrebat ce îl recomandă să fie preşedinte: Vocea şi talentul meu
-
Starmer vrea crearea unei coaliţii care să garanteze pacea în Ucraina: Regatul Unit este pregătit să sprijine acest lucru „cu bocanci la sol şi avioane în aer”
"Însă negocierile cu autorităţile cubaneze se află încă în faza iniţială şi, de aceea, este prea devreme să spunem că s-a luat o decizie sau că există un plan operaţional în curs", a precizat el.
Papa argentinian urmează s fie primit de preşedintele american Barack Obama şi de Prima Doamnă Michelle Obama la Casa Albă, pe 23 septembrie.Papa Francisc
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe