Parlamentul moldovean nu a reuşit să aleagă preşedintele ţării

Parlamentul moldovean nu a reuşit miercuri să aleagă preşedintele ţării, principalul candidat al comuniştilor, Zinaida Greceanîi, obţinând doar 60 de voturi, pragul minim necesar fiind de 61 de voturi, relatează Omega, în pagina electronică.

34 afișări
Imaginea articolului Parlamentul moldovean nu a reuşit să aleagă preşedintele ţării

Parlamentul moldovean nu a reuşit să aleagă preşedintele ţării (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Doar 60 de deputaţi din totalul de 101 au participat la vot, partidele de opoziţie părăsind sala.

Potrivit Unimedia.md, celălalt candidat al comuniştilor, neurochirurgul Stanislav Groppa nu a primit nici un vot.

Cele trei partide liberale parlamentare au declarat, în repetate rânduri, ca nu vor participa la alegerea preşedintelui ţării, indiferent care va fi candidatura propusă, cu scopul de a provoca alegeri parlamentare anticipate.

În cazul în care preşedintele nu va fi ales nici în urma alegerilor repetate, actualul şef al statului va dizolva Parlamentul.

Următorul vot pentru alegerea preşedintelui va avea loc la 28 mai

Următorul vot pentru alegerea preşedintelui Republicii Moldova va avea loc la 28 mai, a anunţat Vladimir Voronin în urma eşecului primului scrutin, relatează site-ul Unimedia.md.

Propunerea Biroului permanent privind data repetării alegerilor a fost aprobată cu votul a 60 de deputaţi comunişti.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici