- Home
- Externe
- NEW DELHI, (11.02.2019, 17:52)
- Bianca Pavaluca
Peste 100 de persoane au murit în India după ce au consumat alcool contrafăcut
Cel puţin 100 de persoane au murit în două state din India după ce au băut alcool contrafăcut, au anunţat luni autorităţile locale, menţionând că este cel mai grav caz de acest gen din ultimii ani, relatează Reuters.

Peste 100 de persoane au murit în India după ce au consumat alcool contrafăcut
Decesele au fost înregistrate în statele Haridwar şi Uttarkhand. Persoanele intoxicate în urma consumului de alcool s-au plâns de dureri de stomac şi probleme respiratorii, au transmis oficialii locali şi medicii.
Poliţiştii au arestat patru persoane considerate responsabile de fabricarea şi distribuirea alcoolului contrafăcut, a anunţat Janmaijai Prabhakar, reprezentant al departamentului de poliţie din Haridwar.
„Numărul persoanelor decedate în statul Haridwar a ajuns la 36, iar 18 persoane sunt sub tratament”, a adăugat Janmaijai Prabhakar.
Decesele cauzate de consumul de alcool fabricat ilegal, cunoscut în India sub denumirea de „băutură de ţară”, sunt frecvente din cauza faptului că oamenii nu îşi permit.
Bilanţul actual este considerat cel mai mare din ultimii opt ani. În anul 2011, 172 de persoane au murit în statul Bengalul de Vest, situat în estul Indiei.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe