- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
PPE susţine aderarea României şi Bulgariei la Schengen până la sfârşitul lui 2011
Partidul Popular European (PPE) susţine aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen până la sfârşitul lui 2011, a declarat joi Mario David, vicepreşedintele partidului, citat de site-ul Novinite.com.
PPE susţine aderarea României şi Bulgariei la Schengen până la sfârşitul lui 2011 (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)
Hotărârea politică privind aderarea celor două ţări membre ale Uniunii Europene (UE) poate fi luată în iunie, a declarat Mario David, pentru postul naţional bulgar de radio. În urmă cu două luni, el a condus grupul de lucru al PPE pe această temă. Grupul a fost creat după ce Franţa şi Germania au declarat oficial că o posibilă aderare la Schengen a celor două ţări, în această perioadă, ar fi prematură.
"Eu cred că poziţiile Franţei şi Germaniei au avut la bază o hotărâre politică luată înainte de prezentarea rapoartelor tehnice. Sper ca evaluarea din martie să arate că ultima problemă, cea de la frontiera bulgaro-turcă, a fost soluţionată", a spus Mario David.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Warren Buffett compară Inteligența Artificială cu armele nucleare. Compania lui Buffett a început să folosească A.I.
-
Punctul de trecere a frontierei Rafah a fost închis din cauza prezenţei tancurilor israeliene
-
Nicu Ştefănuţă: Campania electorală este nedreaptă, partidele au milioane de euro de la buget
-
Israel cere Statelor Unite să oprească finanţarea către ONU dacă organizaţia recunoaşte Palestina
Grupul de Evaluare Schengen (Sch-Eval) a aprobat, luni, rapoartele tehnice asupra nivelului de pregătire al Bulgariei de a adera la spaţiul Schengen. Potrivit raportului, Bulgaria a îndeplinit criteriile Schengen în privinţa implementării SIS/SIRENE, dar este necesar să depună eforturi suplimentare pentru a face faţă problemelor de la frontiera cu Turcia.
Comisiile parlamentare pentru Politică Externă din România şi Bulgaria au prezentat, miercuri, o declaraţie comună privind pregătirea celor două ţări să adere la spaţiul Schengen, de liberă circulaţie a persoanelor, bunurilor şi capitalurilor. Declaraţia survine într-un context în care este aproape sigur faptul că România şi Bulgaria nu vor fi primite în Schengen la termenul prevăzut iniţial, în martie 2011.
Go4it.ro transmite LIVE de la World Mobile Congress. Zeci de telefoane se lansează acum! Citeşte noutăţile la cald.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:47
LIVE TEXT Atacul israelian asupra oraşului Rafah. Ce ştim până acum
-
astăzi, 13:20
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 804. Vladimir Putin este învestit oficial pentru un nou mandat la conducerea Rusiei / Ucraina îşi propune să finalizeze acordul de securitate cu SUA în luna mai / Putin: Rusia este dispusă să colaboreze cu Occidentul