- Home
- Externe
- NEW YORK, ONU, (27.09.2015, 21:47)
- Valentin Vidu - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Şase avioane au distrus o tabără de antrenament lângă Deir ez-Zor, a anunţat Hollande la ONU
Şase avioane franceze de vânătoare au vizat şi distrus o tabără de antrenament în estul Siriei, a detaliat pentru presă preşedintele francez François Hollande duminică, la ONU, după ce Parisul a anunţat lansarea atacurilor împotriva Statului Islamic (SI), relatează Reuters în pagina electronică.
1300 afișări
Şase avioane au distrus o tabără de antrenament lângă Deir ez-Zor, a anunţat Hollande la ONU (Foto: AFP / Mediafax Foto)
Tabăra reprezenta o ameninţare la adresa securităţii franceze şi a fost distrusă fără să fie ucişi civili.
Franţa este angajată, astfel, pe două fronturi împotriva SI, şi anume în Irak, unde a efectuat aproximativ 200 de atacuri aeriene începând din septembrie 2014, în cadrul Operaţiunii Chammal, şi în Siria, unde precizează că acţionează în mod autonom.
Parisul argumentează că intervine "în legitimă apărare", în virtutea articolului 51 al Cartei ONU, împotriva "sanctuarelor Daech (acronimul arab al SI), de unde pleacă, unde sunt formaţi cei care vizează Franţa", potrivit premierului Manuel Valls.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Nicki Minaj a fost arestată pe un aeroport din Olanda cu câteva ore înainte de a susține un concert la Co-op Live din Manchester
-
Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită
-
Războiul din Ucraina, ziua 823. Occidentul condamnă atacul Rusiei asupra unui centru comercial din Harkov / Zelenski îi invită pe Biden şi Xi la summitul pentru pace
-
„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor
Primul obiectiv - vizat duminică - a fost o tabără de antrenament, în apropiere de Deir ez-Zor, un oraş situat la aproximativ 450 de kilometri est de Damasc şi care se întinde pe ambele maluri ale Eufratului. Lupte între islamişti şi forţe ale regimului sirian continuau în această localitate, în care se află un aeroport.
"Forţele noastre şi-au atins obiectivul: tabăra a fost distrusă în totalitate. Şase avioane au fost utilizate, dintre care cinci (de tip) Rafale", a anunţat François Hollande în marja Adunării Generale a ONU, la New York.
Preşedintele francez a dat asigurări că operaţiunea nu a avut "conscinţe" pentru populaţia civilă.
"Alte atacuri ar putea să aibă loc în săptămânile următoare, dacă va fi necesar, cu acelaşi obiectiv: identificarea ţintelor care corespund unor tabere de antrenament sau locuri din care noi ştim că gruparea teroristă Daech ne poate ameninţa securitatea ţării sau efectua acţiuni teroriste", a adăugat el.
Armata franceză dispune de avioane de tip Rafale poziţionate în Emiratele Arabe Unite (EAU) şi de tip Mirage 2000 în Iordania.
- "Momentul potrivit"
Intervenţia aeriană a fost anunţată cu puţin înainte de ora locală 8.00 (9.00, ora României) la Paris, într-un comunicat emis de preşedinţia franceză.
Autorităţile franceze şi-au ales singure ţinta, pe baza unor informaţii culese de zborurile de recunoaştere franceze, începând din 8 septembrie, şi a unor informaţii furnizate de către coaliţie.
Într-un interviu publicat vineri de Le Monde, ministrul Apărării Jean-Yves Le Drian declara că Franţa ar viza "centre de formare de combatanţi străini", inclusiv francezi, de pe teritoriul sirian, care urmează să comită atacuri în Europa şi în special în Franţa.
"Nu vizăm pe nimeni anume. Nu luptăm cu indivizi, ci cu o grupare teroristă alcătuită din resortisanţi de diferite naţionalităţi, cu respectarea dreptului internaţional umanitar", declara el.
După ce a îndepărtat orice opţiune militară, preşedintele francez anunţa pe 7 septembrie că atacurile aeriene se dovedesc "necesare" împotriva SI, excluzând orice fel de acţiune la sol.
François Hollande intenţionează să profite de această nouă situaţie militară în vederea avansării negocierilor unei soluţionări politice a conflictului sirian, după mai mult de patru ani de război civil, care s-a soldat cu aproximativ 240.000 de morţi.
"Era momentul potrivit să trimitem un mesaj", a declarat o sursă diplomatică franceză. "Era important să atacăm pentru a ne aşeza la masă şi a discuta despre Siria", a adăugat altă sursă.
- Parisul nu vrea să audă de al-Assad
Secretarul de Stat american John Kerry urmează să încerce să relanseze procesul cu ocazia Adunării Generale a ONU, în timp ce preşedintele rus Vladimir Putin pledează pentru crearea unei coaliţii militare care să se sprijine pe armata siriană.
Rusia şi-a intensificat în ultima perioadă mobilizarea de material militar în Siria, inclusiv avioane de vânătoare şi elicoptere de atac. Un aliat vechi al lui Bashar al-Assad, Kremlinul apreciază că preşedintele sirian are un rol indispensabil în lupta împotriva SI, în timp ce unii occidentali consideră că liderul sirian nu are ce căuta în viitorul ţării.
Însă liderii german şi britanic au apreciat recent că este necesar să discute cu numărul unu sirian, declaraţii salutate de ruşi.
"Această soluţie politică presupune integrarea tuturor părţilor implicate - spun bine, a tuturor părţilor implicate. Iar Franţa discută cu toţi şi nu îndepărtează pe nimeni. În schimb, Franţa consideră că viitorul Siriei nu poate trece prin Bashar al-Assad", a declarat duminică François Hollande.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: FOTO. Hailey Bieber a dezvăluit indicii despre sexul viitorului său bebeluș, într-o postare pe Instagram. Reacția fanilor
Citește pe www.zf.ro: Revine epoca războiului: Cea mai mare ţară europeană care vrea să reintroducă serviciul militar obligatoriu pentru tineri. ”Lumea e din ce în ce mai nesigură”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
FOTO. Priscilla Presley și-a cumpărat rochia de mireasă, dezghiată, împreună cu un logodnic fals. Cum și-a ales actrița ținuta pentru ziua cea mare
Revine epoca războiului: Cea mai mare ţară europeană care vrea să reintroducă serviciul militar obligatoriu pentru tineri. ”Lumea e din ce în ce mai nesigură”
Probleme la vârful unui imperiu european de miliardari: Acţionarii Peugeot s-au întors împotriva familiei franceze care deţine gigantul auto. Lista nemulţumirilor este lungă, iar investitorii critică totul de la strategia de investiţii la guvernanţă şi pierderile de pe bursă
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
TOP 50 vedete care au crezut că nu le vede nimeni, dar… Anna Lesko, Andreea Bălan și Gina Pistol au COMIS-O!
CANCAN.RO
Calcul complet | Câți lei va primi PENSIE un român, dacă s-a pensionat după 30 de ani de muncă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe