Servicii de spionaj se tem că Siria are 50 de tone de uraniu şi nu poate garanta securitatea

Serviciile de spionaj din Statele Unite şi din Orientul Mijlociu se tem că regimul din Siria nu poate garanta securitatea a aproximativ 50 de tone de uraniu folosit în presupusul program nuclear sirian.

281 afișări
Imaginea articolului Servicii de spionaj se tem că Siria are 50 de tone de uraniu şi nu poate garanta securitatea

Servicii de spionaj se tem că Siria are 50 de tone de uraniu şi nu poate garanta securitatea - presă

Nu există prea multe informaţii despre programul nuclear sirian, iar regimul de la Damasc neagă că ar avea un astfel de program. Serviciile de spionaj au aflat că regimul Bashar al-Assad se apropia de finalizarea unui reactor nuclear în zona Al-Kibar (estul Siriei), dar complexul a fost distrus într-un presupus raid aerian israelian, în septembrie 2007, scrie Financial Times, citat de site-ul israelian Ynetnews.

Reactorul fusese construit după modelul centrului nuclear nord-coreean de la Yongbyon, iar experţii cred că pentru instalaţia de la Al-Kibar erau necesare aproximativ 50 de tone de uraniu în stare naturală.

Experţi guvernamentali americani şi specialişti din Orientul Mijlociu se tem, conform Financial Times, că presupusa cantitate de uraniu ar putea ajunge în Iran, un aliat-cheie al Siriei, sau la grupuri teroriste, în contextul conflictului civil care afectează ţara de aproape doi ani.

O echipă a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) a vizitat complexul nuclear distrus de la Al-Kibar în mai 2008, găsind doar urme de uraniu. Nu se ştie unde ar putea fi stocat uraniul sirian.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici