- Home
- Externe
- (05.04.2024, 10:02)
- Iulian Moşneagu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Statele Unite cer Rusiei să sprijine o rezoluţie ONU împotriva armelor nucleare în spaţiu
- Administraţia Biden exercită presiuni asupra Rusiei pentru a sprijini o rezoluţie susţinută de SUA în Consiliul de Securitate al ONU.
- Rezoluţia ar avertiza ţările să nu plaseze arme nucleare pe orbită, după ce au apărut informaţii potrivit cărora Vladimir Putin ar plănui să facă acest lucru.
340 afișări
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby. Sursa foto: Mediafax Foto
"L-am auzit pe preşedintele Putin spunând că Rusia nu are nicio intenţie de a lansa arme nucleare în spaţiu", a declarat joi purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby.
"Aşa că aşteptăm cu nerăbdare ca Rusia să voteze în favoarea acestei rezoluţii. Nu ar trebui să existe niciun motiv pentru care să nu o facă, iar dacă o va face, atunci cred că acest lucru ar trebui să ridice nişte întrebări cu adevărat legitime pentru domnul Putin cu privire la care sunt cu adevărat intenţiile sale", a adăugat John Kirby, potrivit Bloomberg.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Domnul Tîlvăr a ajuns la concluzia că poporul român nu vrea să se sacrifice şi să-i dea poporului ucrainean sistemul Patriot. Nu cumva e refuzul unuia să se sacrifice?
-
Rivalul chinez al lui Tesla lansează un nou model. Maşina este mai ieftină decât cea americană
-
Un aliat al lui Putin afirmă că Ucraina riscă să atragă Occidentul într-un conflict major cu Rusia
-
Adrian Sârbu: Domnul Tîlvăr a ajuns la concluzia că poporul român nu vrea să se sacrifice şi să-i dea poporului ucrainean sistemul Patriot. Nu cumva e refuzul unuia să se sacrifice?
Rezoluţia din partea SUA şi a Japoniei ar urma să sublinieze faptul că ţările "nu ar trebui să dezvolte arme nucleare sau orice alt tip de arme de distrugere în masă concepute pentru a fi plasate pe orbită". Dacă va fi adoptată, propunerea ar reafirma că ţările trebuie să "respecte pe deplin" obligaţiile care le revin în temeiul Tratatului privind spaţiul extraatmosferic din 1967, care interzice armele nucleare pe orbită.
SUA au dezvăluit planurile pentru această rezoluţie la câteva săptămâni după ce Washingtonul a declarat că Moscova are planuri de a dezvolta o armă spaţială antisatelit. Persoane familiarizate cu această chestiune au declarat că SUA le-a transmis aliaţilor că Rusia ar putea trimite o armă nucleară în spaţiu încă din acest an. Putin a negat aceste afirmaţii.
Kirby a declarat că rezoluţia va fi supusă la vot săptămâna viitoare. Rusia are drept de veto în calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate, iar unul dintre diplomaţii săi a declarat în martie că proiectul reprezintă o manevră de propagandă a Washingtonului.
Citește pe alephnews.ro: Cum îți vei controla iPhone-ul sau iPad-ul cu ajutorul ochilor? Apple anunță o serie de funcții noi
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Urmează o nouă furtună financiară: Legendarul Warren Buffett deja şi-a pus deoparte aproape 200 de mld. de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona Halep! Ce zice „regele mezelurilor” de relație
PROSPORT.RO
Descoperirea care ar putea da peste cap ABSOLUT TOT ce știm despre cosmos! „Nu dovedește că nu există”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe