- Home
- Externe
-
WASHINGTON, (26.11.2014, 07:37)
- Gaidau Ion
SUA vor menţine în 2015 în Afganistan mai mulţi militari decât se prevăzuse iniţial
Armata Statelor Unite va menţine în 2015 în Afganistan un contingent mai numeros decât s-a prevăzut iniţial, iar militarii americani vor putea veni în ajutorul colegilor afgani dacă aceştia din urmă se vor afla în dificultate, au anunţat marţi oficiali din cadrul Pentagonului.

SUA vor menţine în 2015 în Afganistan mai mulţi militari decât se prevăzuse iniţial (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Iniţial, Statele Unite intenţionau să reducă numărul militarilor la 9.800 începând cu anul viitor. Dar ar fi nevoie de încă 400-700 până la sfârşitul iernii, au explicat oficiali din cadrul Pentagonului care s-au exprimat sub acoperirea anonimatului.
"Este pur şi simplu vorba de a face tranziţia", a precizat unul dintre ei.
Această reajustare intervine în urma întârzierii considerabile înregistrate în semnarea tratatului bilateral de securitate dintre Washington şi Kabul, care, prin urmare, a complicat punerea în aplicare a acordurilor cu ţările NATO privind mobilizarea de trupe începând cu anul viitor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Budapesta cere UE să elimine opt nume de pe lista de sancţiuni împotriva Rusiei
-
Traian Băsescu, despre o eventuală victorie a lui Călin Georgescu la prezidenţiale: Nu cred că o să câştige, el trebuie bătut la vot
-
Elveţia. Şeful armatei şi cel al serviciului de informaţii au demisionat
Administraţia Obama a afirmat în repetate rânduri că misiunea militarilor americani se va încheia la sfârşitul acestui an, odată cu retragerea trupelor NATO, şi că trupele americane care vor rămâne vor avea doar misiunea de a instrui armata afgană.
Dar Washingtonul şi-a revizuit poziţia săptămâna trecută pentru a le permite militarilor americani să ofere sprijin colegilor lor afgani în lupta împotriva talibanilor.
"În cazul în care talibanii vor decide să ameninţe trupele americane sau pe partenerii noştri afgani, ne vom rezerva dreptul de a acţiona aşa cum vom considera că este necesar", a anunţat contraamiralul John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.
Atât Pentagonul, cât şi Departamentul de Stat asigură în public că misiunea de luptă a americanilor în Afganistan nu a fost prelungită, dar, în privat, oficiali subliniază că prerogativele trupelor americane pe lângă cele afgane încă nu a fost stabilite.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:58
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1098. Kievul şi Washingtonul ajung la un acord privind mineralele rare din Ucraina / Ungaria cere retragerea a opt nume de pe lista sancţiunilor UE împotriva Rusiei / Ucraina aprobă sistemul de drone Vidmak pentru a viza vehiculele ruseşti / UE propune un acord pentru resursele Ucrainei
-
ieri, 22:50
Georgescu: Caramitru este un extremist, avocaţii mei au acţionat