- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Televiziunile pakistaneze difuzează imagini cu un cadavru prezentat ca fiind al lui Osama ben Laden
Posturile de televiziune pakistaneze difuzează, luni, imagini cu figura parţial desfigurată a unui bărbat pe care îl prezintă drept Osama ben Laden, ucis într-o operaţiune americană în Pakistan, fără ca imaginea să poată fi însă autentificată.
Televiziunile pakistaneze difuzează imagini cu un cadavru prezentat ca fiind al lui Osama ben Laden (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Fotografia cadavrului lui Osama ben Laden a fost dată publicităţii, ea nu este autentificată", a declarat prezentatorul Geo TV, principalul post de ştiri al ţării, dezvăluind imaginea unei feţe însângerate şi parţial afundate la nivelul orbitelor, a unui om cu barbă neagră deasă.
Televiziunile prezintă, de asemenea, o casă în flăcări, descrisă ca fiind cea în care a locuit liderul Al-Qaida, la Abbottabad, un oraş situat la circa 50 de kilometri nord-vest de Islamabad, unde a avut loc atacul, în noaptea de duminică spre luni.
ULTIMELE ȘTIRI
-
ONU acuză Rusia că a folosit în Ucraina rachete balistice din Coreea de Nord
-
76% dintre români consideră că fumătorii adulţi ar trebui să primească informaţii corecte, fundamentate ştiinţific, despre produsele fără fum
-
Londra: Un adolescent a fost ucis şi alte patru persoane au fost rănite în urma unui atac cu o sabie
-
Estonia susţine că Rusia încalcă normele internaţionale privind spaţiul aerian
Potrivit unor ofiţeri ai forţelor de securitate, care au cerut să li se respecte anonimatul, zona este în totalitate încercuită de armată şi poliţie şi nimeni nu este autorizat să intre sau să iasă.
Potrivit aceloraşi surse, precum şi unui martor ocular, două elicoptere americane au survolat casa la scurt timp după miezul nopţii (22.00 ora României) şi au fost auzite două explozii puternice şi focuri de armă.
"Dormeam şi am auzit elicoptere zburând pe cer", a declarat pentru AFP acest martor ocular, contactat prin telefon şi care a dorit să i se respecte anonimatul pentru a nu exista represalii împotriva lui.
"M-am trezit şi a izbucnit un schimb de focuri, era violent, a durat ceva vreme şi apoi am auzit o explozie puternică, oamenii au ieşit din casele lor", a povestit el de la Abbottabad.
"Am auzit apoi ambulanţe şi oameni strigând, tututor le era teamă", a continuat acest locuitor din Abbottabad.
"Apoi, astăzi am aflat de la televiziune despre moartea lui ben Laden. Nu mi-am trimis copiii la şcoală, poliţia şi forţele de securitate au încercuit zona, nu putem ieşi", a conchis el.
Preşedintele american, Barack Obama, a anunţat, într-o intervenţie transmisă în direct de televiziunile americane, că a autorizat o operaţiune împotriva liderului al-Qaida, în cursul căreia nu au fost înregistrate victime în rândurile forţelor americane.
"Astăzi, pot anunţa poporul american şi întreaga lume că Statele Unite au efectuat o operaţiune în urma căreia a fost ucis Osama ben Laden, liderul al-Qaida", a afirmat Obama.
Preşedintele american a precizat că operaţiunea militară americană a avut loc în Pakistan.
Ben Laden a fost ucis într-un schimb de focuri, iar forţele americane au preluat trupul neînsufleţit, a adăugat Obama, precizând că atacul a vizat o clădire din Abbottabad, Pakistan.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 19:37
Regele Charles revine la îndatoririle publice: ,,Sunt bine, mulţumesc”
-
astăzi, 19:20
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 797. Casa Albă nu poate face comentarii cu privire la calendarul şi livrarea ajutorului american pentru Ucraina / Fost ofiţer german recunoaşte spionajul pentru Rusia, motivat de teama unui război nuclear / Zelenski: Ucraina va adera la NATO doar după ce va învinge Rusia