- Home
- Externe
- (27.12.2021, 22:47)
- Mihai Draghici
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Turcia recomandă Rusiei şi Alianţei Nord-Atlantice să evite solicitările "unilaterale" în negocieri
Administraţia Recep Tayyip Erdogan a îndemnat, luni, Rusia şi Alianţa Nord-Atlantică să evite solicitările "unilaterale" în negocierile pe tema garanţiilor de securitate, care vor începe în ianuarie, informează cotidianul Le Figaro.
4560 afișări
Rusia şi Alianţa Nord-Atlantică "trebuie să vină la negocieri cu propuneri care să poată fi acceptate pe bază de reciprocitate. O abordare unilaterală şi constrângătoare nu va fi acceptabilă, indiferent din ce parte ar veni", a afirmat luni Mevlüt Cavusoglu, ministrul turc de Externe.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a criticat recent utilizarea de către armata ucraineană a unor drone militare de fabricaţie turcă în regiunile separatiste din estul Ucrainei. Turcia, membră NATO, este criticată şi de Statele Unite, din cauza achiziţionării unui sistem antiaerian S-400 din Rusia.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a reiterat luni că negocierile dintre Rusia, Statele Unite şi NATO vor începe în ianuarie. "Cu Statele Unite vom avea principalele negocieri, care vor începe imediat după sfârşitul sărbătorilor de final de an", a declarat Serghei Lavrov, citat de agenţia Associated Press. Sărbătorile de sfârşit de an vor dura în Rusia până pe data de 10 ianuarie.
Duminică, preşedintele Vladimir Putin a reafirmat că Rusia va riposta prin măsuri de tip militar dacă NATO nu oferă garanţii de securitate. "Vor fi diverse opţiuni, în funcţie de ceea ce îmi propun experţii militari", a declarat Vladimir Putin. Negocierile dintre Rusia, SUA şi NATO vor avea loc în oraşul elveţian Geneva, a precizat Vladimir Putin.
Serghei Lavrov a salutat, acum câteva zile, "abordarea specifică mediilor de afaceri" a Washingtonului, pentru organizarea negocierilor. "Eu sper că ne vor lua în serios, ţinând cont de măsurile pe care le aplicăm pentru a ne asigura capabilităţile de apărare", a subliniat Serghei Lavrov.
Preşedintele Vladimir Putin cere garanţii că NATO nu va continua extinderea spre est şi nu va instala echipamente militare în Ucraina şi în apropierea frontierelor Rusiei. "Rusia este interesată în mod serios să obţină garanţii juridice credibile prin care să fie exclusă extinderea NATO spre est şi instalarea de echipamente militare ofensive în ţări vecine cu Rusia", a anunţat Kremlinul. Conform unui consilier prezidenţial rus, preşedintele Chinei, Xi Jinping, a anunţat că împărtăşeşte preocupările lui Vladimir Putin şi susţine solicitarea preşedintelui Rusiei de a obţine garanţii de securitate din partea Alianţei Nord-Atlantice.
Administraţia Putin a avertizat că va riposta prin măsuri de tip militar dacă NATO ignoră cererile Moscovei privind garanţiile de apărare. "Dacă sunt instalate pe teritoriile statelor NATO arme ofensive care să poată atinge centrele noastre militare, va trebui să creăm şi noi sisteme similare", a declarat Aleksandr Gruşko, adjunct al ministrului rus de Externe. "Noi am spus că va trebui să găsim modalităţi de ripostă, inclusiv prin mijloace militare şi prin tehnică militară, dacă NATO ignoră preocupările noastre", a afirmat, la rândul său, Serghei Riabkov, un alt adjunct al ministrului rus de Externe.
Administraţia Biden a anunţat că este pregătită să se implice în contacte diplomatice cu Moscova pentru ajungerea la noi acorduri de securitate, cerând însă garanţii reciproce. Jake Sullivan, consilierul preşedintelui Joseph Biden pentru Securitate Naţională, a discutat acum o săptămână cu Iuri Uşakov, consilierul pentru Afaceri Externe al preşedintelui rus, Vladimir Putin. Jake Sullivan "a transmis clar că orice dialog cu Rusia trebuie să fie bazat pe reciprocitate, să abordeze preocupările noastre privind acţiunile Rusiei şi să aibă loc în coordonare deplină cu aliaţii şi partenerii noştri europeni. De asemenea, a notat că orice progrese substanţiale se pot produce doar într-un mediu de reducere a tensiunilor, mai degrabă decât într-un mediu de escaladare a tensiunilor", a comunicat Casa Albă.
Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat Rusia că un eventual atac militar asupra Ucrainei va avea "un preţ foarte mare", reafirmând susţinerea pentru suveranitatea naţiunii ucrainene. Jens Stoltenberg a precizat că Alianţa Nord-Atlantică este pregătită pentru un dialog consistent cu Rusia, exprimând intenţia de a convoca o reuniune a Consiliului NATO-Rusia la începutul anului viitor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Suntem în al Treilea Război Mondial. „Liderii” României nu văd asta încă. Cine ne apără?
-
Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a făcut liderul rus în timpul ceremoniei
-
Josep Borrell, şeful politicii externe UE: Mulţi civili vor fi ucişi în ofensiva de la Rafah
-
Mesajul Iuliei Navalnaia, după ce Putin a fost învestit pentru un nou mandat: Cu el la cârmă, ţara noastră nu va avea nici pace, nici dezvoltare, nici libertate
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Warren Buffett compară Inteligența Artificială cu armele nucleare. Compania lui Buffett a început să folosească A.I.
Citește pe www.zf.ro: Ţara din Europa care se pregăteşte pentru un război la scară largă cu Rusia. ”Am testat deja economia de război, trebuie să fim pregătiţi pentru o criză pe termen lung”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Ţara din Europa care se pregăteşte pentru un război la scară largă cu Rusia. ”Am testat deja economia de război, trebuie să fim pregătiţi pentru o criză pe termen lung”
Dacă aţi avea de ales între a munci mai puţin şi a câştiga mai puţin sau a munci mai mult şi a câştiga mai mult, ce aţi alege? (Nu, să munceşti mai puţin şi să câştigi mai mult nu este o soluţie)
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Transformarea incredibilă a unuia dintre cei mai bogați români, la 67 de ani, după numeroasele operații estetice! Caută tinerețea veșnică și atenția femeilor frumoase
PROSPORT.RO
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
CANCAN.RO
Facturi mai mari la curent. Cu cât se SCUMPEȘTE energia electrică în noua ofertă a Hidroelectrica și de ce
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe