Un avion militar rus s-a apropiat periculos de o aeronavă americană deasupra Siriei

Un avion rus de vânătoare, care escorta o aeronavă de supraveghere, s-a apropiat periculos de mult de un avion militar american deasupra estului Siriei, a declarat vineri generalul american Jeff Harrigan, citat de Agence France-Presse.

2803 afișări
Imaginea articolului Un avion militar rus s-a apropiat periculos de o aeronavă americană deasupra Siriei

Un avion militar rus s-a apropiat periculos de o aeronavă americană deasupra Siriei

Potrivit oficialul american, incidentul a avut loc în seara zilei de 17 octombrie, iar avionul rus de vânătoare s-a apropiat la mai puţin de 800 de metri de aeronava americană.

Un alt oficial, care a cerut să rămână anonim, a afirmat că pilotul american putea resimţi turbulenţele generate de motoarele cu reacţie ale avionului rus.

Aparent, pilotul rus nu ar fi văzut avionul american aflat în vecinătate, având în vedere că incidentul s-a produs în condiţii de întuneric şi aeronavele zburau fără lumini de semnalizare.

Incidentul ridică întrebări cu privire la complexitatea spaţiului aerian în care operează piloţii deasupra Siriei.

În acest caz, pilotul american a încercat fără succes să comunice cu pilotul rus prin intermediul unui canal radio de urgenţă.

Coaliţia coordonată de Statele Unite şi Rusia au înfiinţat o linie de comunicaţii pentru a discuta despre locaţia şi traseul de zbor aproximativ al aeronavelor pentru a evita eventualele incidente.

În ziua următoare, oficialii americani au comunicat incidentul omologilor ruşi care au afirmat că "pilotul nu a observat" avionul american.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici