Un român a zburat de la Viena la Londra în compartimentul trenului de aterizare al unui avion
Poliţia britanică a arestat un român în vârstă de 20 de ani, care a stat ascuns în compartimentul roţii din spate a avionului unui şeic din Emiratele Arabe Unite, unde a îndurat temperaturi de minus 41 de grade, pe ruta Viena-Londra, relatează BBC News Online.
Un român a zburat de la Viena la Londra în compartimentul trenului de aterizare al unui avion
Românul a fost arestat duminică, la aterizarea pe aeroportul Heathrow, şi se află în prezent în custodia poliţiei din Londra.
Potrivit presei austriece, tânărul român prezenta răni şi se afla în stare de hipotermie, din cauza temperaturilor de minus 41 de grade Celsius, îndurate în timpul zborului. El a reuşit să scape cu viaţă doar pentru că avionul a zburat la o altitudine mică, pentru a evita o furtună. Se pare că acesta a intrat în aeroportul Schwechat din Viena pe sub gard şi s-a urcat în trenul de aterizare al primului avion pe care l-a văzut, fără să ştie destinaţia acestuia.
Acest avion aparţine unui şeic din Emiratele Arabe Unite (EAU) şi se afla pe pista aeroportului Schwechat de joi. Avionul a efectuat duminică un zbor fără pasageri până pe aeroportul Heathrow din Londra, unde românul a fost arestat de poliţie pentru călătorie ilegală. Tânărul poate fi inculpat sau amendat, potrivit poliţiei londoneze. Ulterior, el va fi încredinţat Agenţiei britanice de Frontieră.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Administraţia Trump va intensifica arestările imigranţilor în marile oraşe din SUA
-
Frigul extrem face ca inaugurarea lui Trump să se facă în interior, pentru prima dată în 40 de ani
-
Industria care poate să pună România pe hartă. Experţii spun că potenţialul „este imens”, dar facem greşeli de amatori
Potrivit presei austriece, tânărul voia doar să părăsească Viena pentru a căuta un loc de muncă.
România este membră a Uniunii Europene, iar românii pot călători în Marea Britanie, unde îşi pot petrece vacanţele, dar unde sunt supuşi unor restricţii pe piaţa muncii.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:03
-
astăzi, 10:46
Arme şi muniţie, descoperite de poliţiştii de frontieră în urma unor percheziţii domiciliare