Un tânăr din SUA a fost condamnat la închisoare pe viaţă după ce şi-a ucis în bătaie o profesoară pentru o notă mică

Un adolescent din statul american Iowa, care şi-a ucis în bătaie profesoara cu o bâtă de baseball din cauza unei note proaste, a fost condamnat la închisoare pe viaţă.

Urmărește
732 afișări
Imaginea articolului Un tânăr din SUA a fost condamnat la închisoare pe viaţă după ce şi-a ucis în bătaie o profesoară pentru o notă mică

Sursa foto: Twitter

Willard Miller, în vârstă de 17 ani, a pledat vinovat de crimă cu premeditare în aprilie pentru rolul său în uciderea, la 2 noiembrie 2021, a profesoarei de spaniolă Nohema Graber. Miller a fost condamnat la închisoare pe viaţă, cu posibilitatea de eliberare condiţionată doar după cel puţin 35 de ani. 
 
De asemenea, i s-a ordonat să plătească cel puţin 150.000 de dolari ca despăgubire familiei victimei.
 
Miller şi încă un tânăr, Jeremy Goodale, acum în vârstă de 18 ani, au atacat-o pe doamna Graber, în vârstă de 66 de ani, după ce aceasta a notat lucrările lui Miller.
 
În vârstă de 16 ani la momentul crimei, ambii au fost acuzaţi ca adulţi. Sentinţa lui Goodale este programată pentru luna august, relatează BBC.
 
Înainte de a pronunţa sentinţa, judecătorul Shawn Showers a respins argumentele apărării potrivit cărora Miller era prea tânăr la momentul respectiv pentru a înţelege gravitatea faptelor sale.
 
"Răul nu are o zi de naştere", a spus el.
 
Membrii familiei Graber au declarat în faţa instanţei că nu cred că Miller a avut remuşcări.
 
Mai multe rude au menţionat că crima a dus la moartea soţului lui Graber, Paul, de luna trecută.  Acesta a fost înmormântat cu o zi înainte de pronunţarea sentinţei de joi.
 
Miller şi-a cerut scuze comunităţii şi familiei lui Graber: "Îmi pare sincer rău pentru suferinţa şi durerea pe care le-am provocat", a spus el.
 
Rugându-l pe judecător să renunţe la pedeapsa maximă, Miller a spus: "Nu vreau să fiu închis atât de mult timp încât să uit cine sunt şi de unde vin".
 
Procurorii au declarat că dovezile au arătat că atât Miller, cât şi Goodale au lovit-o pe Graber cu o bâtă în timpul atacului.
 
A doua zi după atac, poliţia a găsit cadavrul mamei a trei copii ascuns sub o prelată, o roabă şi traverse de cale ferată într-un parc local unde obişnuia să se plimbe după şcoală.
 
Într-un interviu acordat poliţiei, Miller a descris frustrările legate de modul în care Graber preda spaniola. El a spus că notele sale la clasa ei îi scădeau media generală, un punctaj important în timpul înscrierilor la colegiile şi bursele din SUA.
 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici

www.zf.ro
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
www.businessmagazin.ro
Ce planuri are moştenitoarea uneia dintre cele mai mari afaceri de familie din România, cu imperiul de sute de milioane de euro şi mii de angajaţi?